Woe is me

It’s bizarre how taking a big decision renders me unable of taking any other, however small and insignificant. All things but one seem now meagre, meaningless. Time is slowly crawling and I can’t even make up my mind if I want it to pass faster or not.

Numbed by morphine, he’s now deep into his twilight sleep. Later this afternoon, with a little help from his humans, my buddy of more than 18 years will make the leap into the great unknown on the other side.

Met him on a chilly autumn day. No older than a month, a tiny but fearless black kitten, smaller than a sparrow, following passersby up and down the sidewalk, begging attention. He started purring as soon as I lifted him and I instantly knew we’ll be together for the long run. I love him dearly, however that’s not my merit. He’s well worthy of love.

Not quite an adult himself, he slipped without hesitation into the role of the Mother Cat, playing, guiding and grooming the orphan kittens we brought in.

Never selfish of greedy, he would yield his comfy spot or bowl of food to whomever manifested the smallest interest in it.

He loved music. The more strident and silly, like the most basic music box songs or the monophonic ringtones, the better.

He hated me having arguments, always rushing to climb to my lap and cause distraction to dissipate tense moments.

He loved the forbidden outdoors and secretly wished he was a dog. He would have been the greatest dog ever.

Surely we had our ups and downs, but we loved each other nevertheless. Clever enough to put two and two together and find me guilty of abandonment, he made it clear to me that the ordeal he had to endure in order to be able to join us here at the bottom of the Earth was the lowest point in our relationship. But we kissed and make up and all was forgiven the moment I brought him into our new home down under. I love him dearly. So hard to let go. Sad times ahead.

La tăți ni greu

Majoritatea știm ce e PTSD (Post Traumatic Stress Disorder) din filme cu veterani de război. Simptomele specifice sunt flashbacks, coșmaruri în care evenimentele traumatice sunt retrăite vivid, sentimentul de pericol permanent și iminent, retragerea în sine etc.
Din același spectru, dar mult mai puțin populară, este afecțiunea numită Complex Post Traumatic Stress Disorder (CPTSD).

Spre deosebire de PTSD, în care trauma are loc într-o perioadă de timp limitată, CPTSD se referă la trauma care are loc încontinuu, sau în mod repetat, pe o perioadă lungă. Cel mai adesea CPTSD este diagnosticat la indivizi care au suferit abuzuri fizice și/sau psihologice în perioada copilăriei. Doar în Australia se estimează că există aproximativ 5 milioane de adulți afectați de childhood trauma.

Simptomele CPTSD se confundă cu trăsăturile de personalitate, mai ales pentru suferinzi: mulți nu realizează că sensibilitatea debilitantă, anxietatea socială, distanțarea sau eliminarea relațiilor cu oamenii sunt consecința CPTSD, și nu o pornire firească a caracterului dificil.

Un articol despre CPTSD și acceptarea faptului că poți suferi de o boală mintală, de la Deborah Orr in The Guardian: https://www.theguardian.com/commentisfree/2017/jan/04/carrie-fisher-struggles-mental-illness

Si un forum cu resurse de informație și discuții despre CPTSD, pentru cei care vor să aprofundeze subiectul.

Reteta de bomboane (bilute) cu rom vegane

Bilutele cu rom (rum balls pe limba noastra) se numara printre dulciurile traditionale de Craciun. Se fac foarte usor, nu implica preparare termica, si impachetate frumos pot fi un cadou foarte potrivit cand mergi in vizita, mai ales daca gazda e vegana 🙂

Ingrediente pentru 24 de bilute:

10 biscuiti vegani (eu aici folosesc Arnott’s Nice)
3 linguri de cacao
2 linguri de ulei de cocos
o lingura de dulceata (eu am pus de smochine)
o mana de cranberries confiate (sau stafide)
o mana de nuci curatate
fulgi de nuca de cocos – o parte pentru compozitie, o parte pentru “finisaj”
o sticluta de esenta de rom
un paharel de rom cubanez

Biscuitii sfaramati impreuna cu restul de ingrediente se macina si se amesteca in robotul de bucatarie pana se omogenizeaza complet. Luam cu lingura din compozitie si modelam bilutele in palme, apoi le rostogolim prin fulgii de nuca de cocos. Bilutele cu rom se pun apoi in frigider unde se vor intari in maxim 20 de min.

Premiantii Australiei

La inceputul lui decembrie se dau rezultatele “bacalaureatului” australian. Cele mai bune licee si rezultatele lor tin prima pagina in presa locala.

Ca sa va faceti o idee – cel mai bun liceu din NSW, al 21 lea an la rand (si unul din cele mai bune licee din toata Australia) este o scoala de stat din Carlingford, o suburbie nu foarte rasarita din Sydney, unde 73% din elevi au obtinut scor 90-100 (band 6 – esalonul superior de rezultate).

Acestia sunt liderii liceului:

Si acestia sunt premiantii acestui an, liceenii care au obtinut un scor aproape perfect (99.95), sarbatorind rezultatele la un gratar organizat de scoala:

Click pe poze pentru sursa si alte detalii despre premianti.

Eu nu (mai) am nicio mirare, las asta aici doar ca sa atenuez din socul cultural al celor care se pregatesc sa isi ia zborul catre Australia.

Țărănia de la antipozi

Majoritatea românilor au un sentiment de inferioritate și o admirație apriorică față de lumea “civilizată”. Ăia sunt inteligenți, educați, minunați iar ai noștri niște țărani proști. Ei bine, părerea mea e că e de datoria diasporei să risipească această percepție, așa că astăzi am să vă prezint țăranul australian, căruia aici i se spune “bogan“.

Un bogan întrunește de obicei minim trei dintre următoarele semnalmente:

  • multe tatuaje la vedere și cel puțin un cercel într-o ureche
  • indiferent de anotimp poartă maieu sau tricou mulat, pantaloni scurți și e încălțat cu thongs (șlapi de plajă)
  • dacă e tradie (adică “meseriaș” gen instalator, electrician, grădinar) conduce un UTE, dacă nu, conduce Holden Commodore sau Ford Falcon, neapărat cu “tuning” ridicol și abțibilduri
  • are chică, sau dacă nu, o freză cât mai funky
  • îi lipsesc ceva dinți din inventar (de multe ori din cauza bătăilor în care ajunge cu sau fără voie)
  • pronunță O în loc de A (lier e pronunțat  în boganeză lawyer), me în loc de my, cam ca eroul de mai jos:

Continue reading

De Melbourne Cup

Pe 1 Noiembrie se intampla anual Melbourne Cup – o cursa de cai renumita, la care se pariaza intens in toata Australia. Evenimentul nu e atat unul sportiv, cat social – lumea se imbraca frumos in ziua asta (chiar daca nu se duc la hipodrom) mai ales fetele, traditia fiind ca tinuta sa includa palarie sau macar un fascinator cat de mic. Cursa are loc dupa pranz de obicei si tine cam 3 minute, timp in care activitatea se opreste cam peste tot pentru ca toata lumea se aduna cu catel cu purcel in jurul unui ecran sa vada cursa.

Azi la birou doar o colega a venit imbracata frumos, fascinator included. “Going to the races, Colleen?” “Nah, I don’t believe in Melbourne Cup, I just like to dress up”. La care alta colega de colo: “Well, I don’t believe in dressing up”.

awkward