Monthly Archives: September 2010

Demodecie la caini

Macs, la o luna dupa tratamentul pentru demodecie

Macs, la o luna dupa tratamentul pentru demodecie

Acum cateva luni am mai luat acasa un catel fara stapan, pe care l-am botezat Macs (no typo here, nu Max, ci Macs; don’t ask).

Cand l-am descoperit statea singur (ceea ce e destul de dubios pentru ca de obicei cainii stau in gasca) la marginea unei paduri din Otopeni; parea sa aiba sub un an si era intr-o stare jalnica: apatic, slab de i se vedeau coastele, cu blana cazuta pe jumatate din corp,  pielea solzoasa plina de rani infectate de la scarpinat, scuturand mereu capul din cauza infectiei din urechi si mirosind ingrozitor. Din prima clipa am suspectat ca are o boala de piele, speram sa fie doar o dermatita, si nu demodecie (raie).

L-am luat in masina si primul popas la fost la doctor, care l-a cantarit din ochi, probabil a concluzionat ca nu e demn de prea mult interes si ca urmare ne-a spus ca e ok, sa ii dam vitamine si o sa se puna pe picioare (0_o). Voia probabil sa scape cat mai repede de noi. I-am semnalat problemele cu pielea si urechile, si doar asa a catadicsit sa il curete in urechi si sa ii scoata cateva capuse; cu pielea nu trebuia sa ne ingrijoram – zicea –  sa il periem, si apoi in timp, cu alimentatie bogata in vitamine o sa se refaca si blana.

Am luat si un Frontline, am colectat catelul de pe masa “doctorului” si am plecat cu inima indoita si cu buzunarele mai usoare. Ajunsi acasa, l-am uns cu Frontline, i-am dat mancare si vitamine si am decis sa il tinem in carantina o perioada, la un vecin in curte, ca sa nu intre in contact cu Sasha pana nu ne prindem daca are ceva contagios sau nu. Catelul Macs era foarte cuminte, dar cum altfel ar fi putut sa fie avand in vedere ca era sfarsit de puteri din cauza bolilor. Ne era tare miluta de el, incercam sa il distram, ii dadeam jucarii de la Sasha cu care nu stia sa se joace. Incerca si el sa se joace cu noi insa obosea repede. Se entuziasma teribil ori de cate ori ne vedea. Overall nu parea sa aiba deprinderi urate. Infectia de la urechi i-o tratam cu stiam noi mai bine, cu  Otosept.

Dupa doua zile in care nu am observat vreo ameliorare a starii lui, am decis sa obtinem a second opinion de la un medic din Corbeanca pe care l-am cunoscut cu ocazia unei crize de pietre la vezica a lui Schwartz, si care medic noua ne-a facut impresia ca este foarte competent.

De cum am intrat pe usa cabinetului, doctorul a zis “Are raie!”. A sunat infricosator, nu mai avusesem contact cu un animal cu raie si din povestile auzite animalul bolnav de obicei nu are sanse de scapare. Insa medicul ne-a linistit repede: raia sau demodecia se vindeca relativ usor, nu are rost sa ne ingrijoram. Ne-a si explicat cum a reusit sa ii puna diagnosticul asa de repede, fara sa fie nevoie nici macar sa se apropie de el: dupa miros. Macs mirosea pestilential, a untura ranceda cumva, este ceva greu de descris. Se pare ca acesta este mirosul specific de demodecie, si este cauzat de excrementele parazitilor care produc boala.

Demodecia se vindeca relativ usor

Raia sau demodecia este produsa de un parazit microscopic pe nume Demodex Canis. Lasata netratata, demodecia este intr-adevar o boala mortala.

Tratamentul pentru demodecie prescris: patru injectii cu ivermectina, una la sapte zile, administrate concomitent cu o alta injectie antiprurit (ceva gen hidrocortizon), ca sa nu se mai scarpine, antibiotic oral (unul la 12 ore), si bai cu o solutie de amitraz o data la doua zile (se spreiaza pe tot corpul pana murezi catelul de tot cu ajutorul unui recipient cu pulverizator cum e cel de la solutiile de spalat geamuri). Apoi, bineinteles, medicul a mai recomandat si un complex de vitamine, hrana adecvata, curatarea zilnica a urechilor plus picaturi antibiotice  si baie o data pe saptamana cu un sampon special pentru refacerea blanii. Referitor la contaminarea lui Sasha, doctorul a spus ca demodecia se ia doar daca el ar avea sistemul imunitar slabit, ori Sasha e sanatos tun.

In doua saptamani de tratament anti demodecie Macs si-a revenit spectaculos, a prins chef de viata, a inceput sa ii creasca blana si sa aiba in general alt tonus. Dupa o luna era ca nou si devenise cel mai bun prieten al lui Sasha.

Macs are un temperament mai nazbatios, si fiind mai puiut s-ar juca toata ziua, nu are stare si sacaie pe oricine ii iese in cale, ceea ce il cam scoate din pepeni cateodata pe tinta lui nr. 1, Sasha,  care este un caine foarte echilibrat si linistit. Bineinteles au existat si crize de gelozie la inceput (cauzate de stapanii care nu au sapte maini ca sa ii mangaie concomitent pe amandoi), crize soldate cu un Macs un pic mai sifonat (nu il credeam pe Sasha, golden retriever, un delicat, gentiletea intruchipata, capabil de violente, dar iata ca daca are motive serioase mai are si astfel de iesiri).

Cele mai mari emotii le-am avut cand l-am bagat pe Macs in casa, ne era teama sa nu manance pisicile, insa spre surpriza noastra el a vrut sa se imprieteneasca cu ele din prima (s-a izbit bineinteles de refuzul lor violent). Acum se multumeste sa fie un mic stalker, se pune cu nasul in fundul lor si baga asa un mars fortat prin casa cativa metri pana cand victima, ofensata, se intoarce si ii zice vreo doua de la obraz (cazul cel mai fericit) sau ii arde cateva labute peste bot (ceea ce il convinge pe Macs in general ca trebuie  sa isi gaseasca alta victima). In rest e liniste si pace, convietuiesc toti in deplina intelegere. Acum avem de furca cu Macs care vrea sa fie capitanul nostru, i s-a urcat la cap rasfatul si se  crede seful haitei din cand in cand, ocazie cu care este pus la punct fara nici un pic de diplomatie (ne-am dat noi seama ca el nu pricepe defel subtilitatile) 🙂