Monthly Archives: June 2011

City break la Roma

Ne-am intors dintr-un city break la Roma. Cetatea eterna este plina de turisti, si evident obiectivele importante sunt enervant de aglomerate, de aceea daca stai doar trei zile trebuie sa stii dinainte cum sa iti gestionezi timpul. Nu suntem adeptii bifarii de obiective turistice, care ajunge cateodata un scop in sine, luand locul placerii autentice de a descoperi un oras. De aceea e bine sa iti faci planul de acasa, sa profiti de mijloacele de transport cand e cazul, ca sa nu faci bataturi la picioare alergand de colo colo.

Cateva tips&tricks (unele descoperite la fata locului, altele adunate din diverse surse si verificate acolo) si observatii personale despre Roma si locuitorii ei:

1. italienii seamana foarte tare cu românii, ca obiceiuri, comportament etc. Vorbesc foarte tare, se inghesuie, te imbrancesc, se imbraca destul de aiurea (not to mention odiosul guler ridicat la tricou), conduc haotic. Prioritatea in trafic nu exista (a pietonilor cu osebire), se merge dupa principiul “are prioritate cel mai tupeist”. Si cum cei motorizati isi permit sa fie mai tupeisti, cei per pedes ii lasa sa treaca doar ca sa scape cu viata…

2. miturile cu pizza italieneasca “de la mama ei” care este delicioasa, deosebita de cea pe care o mananci in Bucuresti sau in alta parte, nu se confirma. Acelasi blat subtire cu cateva topinguri (saracute si acestea) ca la Cuptorul cu lemne, sa zicem. Nu poate fi oricum nimic sofisticat intr-o pizza, asa ca nici nu ne asteptam la cine stie ce experiente gourmet! Nu te intreaba nimeni daca vrei sos, se considera ca sosul pus de ei pe blat e suficient si nu ai de ce sa iti doresti mai mult; ketchup nu am vazut nicaieri (ceea ce este un lucru bun 🙂

3. pe unde am mancat antipasto, ne-a placut prosciutto crudo (parea proaspat taiat din halca) si mozzarela di bufalla (mozzarella de bivolita).
Apropos de restaurante: la niciun restaurant la care am mancat nu am primit bon fiscal: notele de plata le primesti scrise de mana, ad hoc, de chelner, langa tine la masa, iar dupa ce ai achitat, salutare… probabil evaziunea e in floare la ei.

4. sunt tolerate tot felul de capuse sociale: emigranti de toate natiile (inclusiv români) costumati in soldati romani care te acosteaza ca turist sa faci poze cu ei ca apoi sa te jecmaneasca de bani, ghizi de tot felul, vanzatori ambulanti (in special negri si asiatici) de genti “de firma”, umbrelute, sepcute si alte nimicuri… Politie nu prea vezi pe strazi.
Apropos de politie, chiar ma gandeam ce buna ar fi intr-o anume imprejurare: ne-am dus in parcul Borghese si am vrut sa inchiriem o bicicleta tandem; casiera ne spune ca trebuie sa lasam pasaportul “gaj”; i-am explicat ca este ilegal sa ceara asta, la care replica ei a fost “maybe in your country, in this country it is legal”. Un individ negricios si român care o ajuta pe tipa pe acolo ne-a auzit cum vorbeam intre noi romaneste, si a incercat sa ne convinga ca e safe (problema mea era de principiu, nu ma gandeam ca mi l-ar fura) si vazand ca nu o scoate la capat cu noi, a luat doar datele de pe buletin. Ne-a “ajutat” ca sa zic asa. Ca sa revin, cand aveam disputa cu casiera ma gandeam ce buni ar fi niste agenti de politie care sa ii explice ca nici in tara aia nu e legal sa imi retina ID-ul.

Pont: daca inchiriati bicicleta tandem in Borghese, luati una electrica – sunt cateva pante pe care  bicicleta mecanica le urca cam greu.

5. inghetata italiana (gelato) nu este la fel e buna peste tot: cautati gelateriile unde scrie Artigianale; eu ma uitam in vitrina daca inghetata de fistic are bucati de fistic in ea si ce culoare are (cea verde de nuanta vie “fistic”  – de unde si numele 🙂 –  e mai dubioasa, sigur are mai mult colorant; unde am mancat si a fost buna avea o culoare mai degraba maslinie). Am mancat inghetata foarte buna vis a vis de Fontana din Trevi si langa Pantheon.

6. daca va duceti sa vedeti Colosseumul, nu va infigeti in coada imensa de acolo. Treceti de Colosseum catre Poarta lui Constantin, si dupa cateva sute de metri pe dreapta veti vedea o coada mai mica pentru intrarea in situl arheologic, la Palatin si Forul Roman. Se pot lua de acolo bilete pentru toate trei obiectivele.

7. daca e ultima duminica din luna, intrarea la Muzeele Vaticanului e gratis, insa asta vine la pachet cu niste cozi uriase. Noi ne-am asezat la o coada care avea deja cca 600 m pe la ora 8 AM (muzeul deschizandu-se la 9). Pe la 9:30 am ajuns sa intram. Camerele pictate de Raphael (“stanze”-le)  Capela Sixtina, imensa pinacoteca (Caravaggio, Tizian, Fra Angelico, Giotto, Leonardo, Raphael etc), sculpturile, tapiseriile, frescele, sala hartilor, merita vazute, desi e foarte obositor sa parcurgi toate salile. Daca iesi din muzeu si intri in piata, la ora 12 iese Papa la balcon pentru discurs (a vorbit mostly despre beatificarea lui Ioan Paul al doilea, care mai are nevoie de un miracol ca sa fie canonizat; sicriul acestuia se gaseste in catedrala Sf Petru, langa Pieta, langa intrare.

8. la Fontana di Trevi merita sa mergi si ziua si noapte (dar nu e pustiu ca in La dolce vita, it’s actually pretty crowded). Fantana este foarte aproape de Piata Spaniei (cu faimoasele trepte spaniole pe care se simte dator sa le urce orice turist care se respecta), de Piata Navona (care are trei fantani superbe; cea centrala e creatia lui Bernini, reprezentand fluvii sub forma a patru figuri masculine sprijinite de un obelisc antic) si de Panteon. Palatul Vittorio Emanuele, alb si perfect ca un tort de nunta este aproape de Colosseum si de Columna lui Traian.

In rest, noi am ratacit pe stradute in cautarea de carciumioare mici si ospitaliere, pe care le-am si gasit. Am mancat in general bine, dar memorabil a fost doar un ossobuco la un restaurant foarte cochet de pe o straduta perpendiculara pe Corso.

Iata si niste poze din bella Italia:

 

No skilled sponsored visa :(

Raspunsul la aplicatia noastra pentru viza sponsorizata de statul Victoria a fost negativ. Motivul: meseria si experienta aplicantului (software engineer) nu sunt in demand in Victoria. Mi se pare cam aiurea, but who are we to disagree… oh well 🙁  Aplicatia nu a costat nimic, asa ca macar din acest punct de vedere nu am iesit in paguba. Este drept si ca ne-am trezit tarziu, chiar in ultima zi, sa aplicam pt anul asta, si dosarul nostru a fost procesat printre ultimele…

Ca urmare am depus online aplicatia pentru viza 175 (skilled independent), care a costa AUD 2500… Cum spuneam in postul despre vizele 175 si 176, timpul de asteptare pentru viza 175 este mai lung, pana la doi ani. Cumva lucrurile se aranjeaza mai bine asa, avem timp sa ne ducem la capat proiectele de aici si vom fi mai bine pregatiti pentru plecare la momentul potrivit.

Sansele sa nu primesti viza 175 atata timp cat indeplinesti punctajul cerut de ei si nu ai alte bube (gen cazier) sunt minime. Tot ce trebuie sa faci este sa te inarmezi cu multa rabdare, cel putin pana iti vor aloca un CO (case officer) care te va indruma in ultimii pasi pana la obtinerea vizei. Din momentul in care li s-a alocat CO, majoritatea aspirantilor la viza incep sa isi aranjeze apele pentru decolarea catre cerul abastru din Ozland.

Varza frantuzeasca… supa de varza frantuzeasca!

Am dat de site-ul supa-varza.ro si am ars cred cateva zeci de calorii din cauza acceselor violente de ras. Supa de varza, “acum incapsulata si cu o putere de ardere a grasimilor de 10 ori mai mare” se numeste  Cabbage Forte® si e de productie frantuzeasca.

Cea mai amuzanta e pagina care descrie procesul de slabire powered by cabbage :))

www.supa-varza.ro/supa-varza-slabire-functionare zice asa:

1. Imediat dupa absorbtie, toti agentii activi de slabire sunt eliberati.
2. 5 minute mai tarziu, sunt localizate primele grasimi din sange.
3. In mai putin de 15 minute, substantele devoratoare de grasime ajung la celulele grase.
4. Dupa 20 minute, are loc primul atac global asupra depozitelor de grasime.
5. Dupa 25 minute, primele grasimi sunt dezintegrate si introduse in procesul de ardere.
6. Dupa 45 minute, celulele grase dizolvate si arse, sunt eliminate pe cale naturala.

 

Atatea bazaconii prostitoare de fraieri la un loc rar gasesti, insa personal mi-a placut efectul dramatic, parca descrie misiunea Apollo aterizand pe luna :)) Fratilor, sunteti VARZA!

Photo credits: www.wondersmitten.com

Somn la cuptor (reteta montignac)

Somn la cuptor

Somn la cuptor

Ingrediente:

– 2 somni mici, de cca 1,5 Kg fiecare

– suc de rosii

– 5 cepe

– 2 capatani de  usturoi

– piper boabe

– vin alb

– 4 lamai

– foi dafin, patrunjel verde

Pestele se rumeneste usor

Pestele se rumeneste usor

Am gasit peste foarte proaspat in hala (veche) de peste de la Obor, in hala veche. Am mers pentru icre de crap, sa le gatim cum stim noi, Montignac style, si am dat peste niste somni care aratau foarte bine la un pret foarte decent, 15 lei per kilogram. I-am gatit dupa o reteta dobrogeana, la cuptor, si au iesit minunat. Cred ca merge reteta si daca nu ai somni, ci alte specii de pesti. Iata cum:

Curatam si spalam bine somnii;  nu au solzi insa trebuie curatati de intestine. I-am dat cu sare si piper, ulei de masline si i-am umplut cu o parte din usturoiul pisat, o parte din ceapa taiata julienne, o parte din lamaia taiata felii (fara coaja). Deasupra am adaugat restul de usturoi, ceapa si lamaie, am pus foi de dafin si piper boabe. Am adaugat apoi vinul alb (circa 400 ml) cu sosul de rosii (tot cam 400 ml, recomand sosul de rosii marca Olympia, nu are zahar adaugat).

Am pus tava in cuptorul incins la 180 de grade pentru 90 de minute, pe programul cu ventilatie (pentru incalzire uniforma). Din cand in cand nu uitam sa turnam sos din tava peste peste ca sa nu se usuce.

La sfarsit am presarat patrunjel verde. A iesit minunat.

 

Rezultatul final

Rezultatul final

 

Bigudiuri electrice remington

Pentru ca parul meu a crescut destul de lung incat sa nu mai poata fi coafat cu peria rotativa, am probat alta gaselnita: bigudiurile electrice Remington.

Sunt absolut incantata de bigudiurile electrice, pentru ca au numai avantaje:
– spre deosebire de ondulator, nu ard parul. Bigudiurile electrice au invelisul de catifea, si miezul de ceara (pentru pastrarea caldurii). Cand le pui in par nu sunt incinse, nu te ard la degete, pt ca au capetele reci, si elibereaza treptat caldura
– operatiunea de buclare este rapida: tii bigudiurile electrice in par 30 de min si parul s-a buclat (eu am par subtire, drept si moale, si buclele “tin” toata ziua, chiar daca se mai lasa dupa cateva ore; daca pulverizezi mai mult fixativ atunci vor sta mai mult)
– incalzirea bigudiurilor se face destul de repede: in 10 min bigudiurile electrice sunt gata de pus in par
– bigudiurile se pun foarte usor, nu iti trebuie multa indemanare: au un clips cu care prinzi capatul suvitei si apoi o clema care vine peste bigudiu ca sa-l fixeze.

Trusa mea de bigudiuri electrice Remington se numeste Fast Curls, costa 160 de lei si contine 20 de bigudiuri, pe trei marimi: 4 mici, 10 medii si 6 mari.

Eu le pun pe parul uscat, fara niciun fel de spuma sau alt fixativ inainte (am incercat cu spuma si buclele sunt tepene, nu arata natural); doar pulverizez la sfarsit un pic de spray fixativ.
Ca sa vedeti ce usor se pun, iata un tutorial video (nu ca are rusoaica un accent delicios?):