Opriti Pamantul, vreau sa cobor

Zilele astea aflu că:

1. Leardershipul UE invită practic Orientul Mijlociu să se mute în Europa. Hollande face amenințări voalate la adresa României, Cehiei, Slovaciei și Ungariei, care au votat împotriva cotelor obligatorii (și incerte) de migranți.

Cum poate o instituție de un asemenea nivel să o dea de gard în așa hal?

De remarcat totuși pozitia UK, care refuză cote obligatorii, își iau câți refugiati vor și DOAR din taberele de refugiați regionale, cere ca migranții economici să fie trimiși acasă și alocă bani pentru rezolvarea problemei refugiaților la nivel regional. Adică exact politica implementată de ceva ani în Australia. Se pare că luciditatea zilele astea e un prerogativ al celor de viță british.

2. Arabia Saudită e aleasă să prezideze Consiliul pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite. Pentru cine nu știe, Arabia Saudită este una din țările în care drepturile omului mai degrabă sunt încălcate decât respectate (drepturile femeii sunt quasi inexistente, nu ai voie să fii gay, nu există religious freedom, nu există libertatea cuvântului – bloggerii sunt biciuiți în piața publică, și statistic acolo se decapitează câte un om la fiecare două zile). Cum ar veni au pus dementul cel mai mare șef peste sanatoriu.

Zicea Paul Dragoș Aligică pe fb apropos de criza europeană, că așa unii ajung să creadă în teoria conspirației:

“E de neconceput. Atatea capete mari, sefi stat, de partid, de aia si aialalta. Atatia savanti si savante europene si ganditori si oameni de cultura mondiala si universala. Atatia parlamentari europeni si galactici, atatia mari ziaristi cu rubrica la gazeta si emisiune la TV. E imposibl ca sa fie suspecti oamenii astia de atat tebelism, iresponsabilitate, lipsa de bun simt. De atata gaunosenie, demagogie, ipocrizie si prostie. E imposibil.”

E posibil. Iată. Doar că nu se aplică doar la Europa. Găunoșenia e la scară planetară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *