Reteta de varza murata

Varza preparata pentru murat

Varza preparata pentru murat

In weekend am fost foarte harnicuti si am pus varza la murat. Am pus 8 capatani destul de voinice, intr-un butoi de 60l.

Cum punem varza la murat

Curatam verzele de frunzele din exterior si scoatem cotorul de la fiecare capatana, scobind cu un cutit (vezi poza de mai jos). Umplem gaura astfel executata cu sare grunjoasa (apropos de sare grunjoasa, nu am gasit nici acum nici anul trecut la Selgros, nici la Carrefour, doar la Metro au SoSalt, ambalata in pachete de 1 kg).

Asezam apoi verzele in butoi, avand grija sa nu se scurga sarea din ele, punem o lingura de orez, ceva hrean si marar uscat. Orezul este optional, insa se spune ca ar scadea aciditatea.

Umplem cu apa, iar la fiecare litru de apa, adaugam cate o lingura de sare grunjoasa. Punem la gura butoiului bete de marar incrucisate, si la nevoie un obiect greu, ca sa nu se ridice varza deasupra apei.

Varza cu sare in loc de cotor

Varza cu sare in loc de cotor

Inchidem butoiul, lasand totusi capacul un pic lejer (fermentatia are nevoie de aer; de aceea este indicat ca dupa cateva zile – respectiv maine pentru noi, sa si aerezi zeama sufland aer cu un furtun, cat mai pe la fundul butoiului, si sa repeti operatiunea odata la cateva 2-3 zile pana cand varza de acreste).

Dupa ce varza se acreste este bine sa tii butoiul cat mai etans.

Butoiul trebuie sa stea intr-un loc ferit de inghet.
Noi tinem butoiul in garaj, unde nu exista incalzire, astfel incat temperatura este undeva la 20 grade pe vremea asta, iar in timpul iernii nu scade sub 5 grade.

One thought on “Reteta de varza murata

  1. Pingback: Cum se pun muraturile « Blogul Spufilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *