Retrieverul si mortaciunile

Sasha, catelul nostru Golden Retriever este un catel de ti-e mai mare dragul de el: politicos, delicat, atent, very eager to please… si aici bineinteles, urmeaza un DAR 🙂

… dar, ii place sa se parfumeze cu caca si cu mortaciuni!

Prima data cand a venit mirosind a caca (in zona capului mai ales) am crezut ca a fost un accident, si cum se spune cand cineva calca in “dansul”, sa ii fie cu noroc 🙂 L-am samponat bine, l-am clatit in cateva ape, l-am uscat, l-am parfumat. Caca begone!

Pe urma accidentele de acest tip  s-au mai repetat, dar nu foarte des, asa ca nu am remarcat un pattern.

Recent insa, cand ne-am intors din minivacanta de la Roma, am gasit in curte o pisica moarta. Probabil victima lui Sasha si a lui Macs, care desi se inteleg bine cu armata de pisici din casa, pe cele de afara nu le tolereaza deloc. Ne-a parut rau de bietul animal, ale carui ramasite in caldura incepuse deja sa se topeasca in iarba… in fine, scutim publicul de detaliile scabroase ale operatiunii de indepartare a cadavrului de pe gazon. Punem furtunul cu apa pe locul respectiv, ca sa curatam cat de bine, si in fine, intram in casa, galbeni si cu fetele descompuse, sa bem un intaritor ca sa ne revenim… In cateva minute, apar si cateii in casa, iar Sasha, bucuros nevoie mare se arunca peste noi pe canapea, sa ne imbratisam, moment in care era sa lesinam de duhoare.

Era ud pe cap si pe piept – se tavalise in iarba uda de unde curatasem urmele cadavrului. Duhoarea: indescriptibila! Bestia se tavalise ca sa se parfumeze cu mortaciune! Cu icnetele de rigoare, l-am tarat in baie si l-am frecat temeinic cu sampon de doua ori ca sa scape de miros.

Am aflat apoi ca “iegzista o explicatie”: cainii de vanatoare (care sunt si ei de mai multe tipuri, retrieverii fiind din clasa de Gun dogs) se parfumeaza cu caca si mortaciuni ca sa mascheze mirosul lor natural care i-ar da de gol fata de animalele vanate. Se pare ca acesta este un instinct bine inradacinat la aceste rase; Macs, catelul metis nu s-a parfumat niciodata cu mizerii… iata asadar inca un avantaj al metisilor over cainii de rasa 🙂  Adopta un catel normal!

 

4 thoughts on “Retrieverul si mortaciunile

  1. dollo

    N-as fi asa sigură că e o apucătură doar a câinilor de vânătoare. Eu l-am avut câțiva ani pe Pongo, un metis de boxer cu maidanez, care era foarte abil în a descoperi orice căcat sau mortăciune în cartier, în special atunci când eram mai grăbită să ajung undeva și-l scoateam repede afară să se ușureze. Atunci găsea mizeria, se tăvălea cu o satisfacție demnă de o cauză mai bună, iar eu trebuia să mai pierd juma de oră cu spălatul lui ca să nu-mi împută toată casa până veneam. Zic juma de oră pentru că spre deosebire de Toshiba, Pongo era adversarul apei și în special al căzii, deci era o întreagă filosofie a negocierii ca să-l bag în cadă. Și treaba asta cu tăvăleala se întâmpla mai des când îl spălam. Cred că ura mirosul plăcut de curat și șamponat, așa că simțea nevoia să-ți pună și țărână în cap numai să nu mai miroasă a câine de casă 🙂 Altfel, și el, precum spui, era un câine deștept, frumos și amabil. Dar toate până la propriile miesme 😀
    P.S. Imi inchipui ce năclăială e în părul lui Sasha, că totuși Pongo avea părul foarte scurt, ca boxerii…

  2. Spufi Post author

    dollo, boxerul se trage tot din caini de vanatoare (scrie pe wikipedia ca erau folositi la capturarea de animale mari gen caprioare sau mistreti). oricum, se pare ca toti cainii au aversiune fata de mirosurile sampoanelor care noua ne sunt asa de placute, probabil li se pare mai gretos mirosul asta artificial de parfum decat cel de cadavru. deh, de gustibus!

  3. simf

    si eu am patit-o nu o data cu cockerita pe care am avut-o. si-i placea si mirosul de peste in putrefactie, baligile proaspete erau festin mirositor…

  4. Spufi Post author

    pai da, si cockerii tot vanatori din neam in neam sunt. cu cat mai cumplita duhoarea pt noi, cu atat mai atractiva pt ei!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *