Tag Archives: vacanta

Cateii si marea

Despre Australia se spune ca e tara in care poti in orice moment sa gasesti o plaja pustie. Putem sa confirmam, cel putin in NSW unde locuim noi. Pana acum nu am avut timp sa exploram, fiind ocupati cu diverse renovari la casa, insa acum ca aproape am terminat tot ce ne propusesem sa facem am inceput si noi sa mai iesim. Plajele de pe langa Sydney sunt bineinteles aglomerate, insa daca mergi pe coasta mai sus sau mai jos, gasesti plaje pustii, cu nisip fin si apa turcoaz, de iti vine sa te pustnicesti acolo pe viata.

In cea mai recenta escapada i-am implicat si pe catei, care au vazut in premiera oceanul.

La inceput s-au refugiat amandoi in fundul cortului.

IMAG0682

 

Sasha, mai curajos, a iesit primul, s-a apropiat timid si a incercat sa bea dintr-un val cristalin, si asa a descoperit cat de sarata e apa. Nu bun.

IMAG0721

 

IMAG0760

 

IMAG0716

Max s-a speriat cumplit cand a vazut ca intru in apa si a latrat in disperare, tot timpul, pana am iesit 🙂

IMAG0765

Ce m-a suprins (si induiosat cumva, for all the wrong reasons :)) a fost ca nu era ingrijorat decat pentru noi, prietenul care ne-a insotit putea sa se inece bine merci, fara sa-i cauzeze vreun stres lui Max 🙂

In cele din urma s-a relaxat si Max, a iesit din cort si ne-am harjonit pe plaja –  pastrand desigur distanta regulamentara fata de apa. In tot weekendul petrecut recent la ocean Max nu s-a udat pe labute nici macar o data (el nici sa-l ude ploaia nu suporta de altfel).

IMAG0769

IMAG0783

Sasha, ca un “caine de apa” ce e in calitate de Golden Retriever, a trecut repede peste reticente si seara la reflux a mers prin apa mica de pe mal fara probleme.

IMAG0838

Daca pentru catei oceanul a fost o premiera, pentru noi supriza a fost Calea Lactee, vazuta in toata splendoarea ei intr-o noapte senina.

Calea Lactee e mai usor de observat de la antipozi, aerul fiind foarte curat spre deosebire de emisfera nordica unde vizibilitatea e mult mai proasta din cauza poluarii. Nu am putut bineinteles sa o “imortalizam” cu camerele de la telefoane, ne trebuia un DSLR, insa ce am vazut noi arata cam ca in poza asta (care e o leaca supraexpusa):

Viena si targurile sale de Craciun

Targurile de Craciun se bucura de mare succes prin recenziile de calatorie de pe net, iar cele din Viena sunt in top, asa incat in al doilea weekend din decembrie am hotarat sa facem un city break de trei zile acolo ca sa ne convingem cu propriii ochi.

Iata cateva impresii din Viena si cateva info utile, sper, pt cei care doresc sa mearga:

1. am zburat cu AirBerlin, de pe Otopeni. Ore de zbor f bune (dimineata decoleaza devreme din Ro si seara tarziu din Viena), servicii impecabile, sandviciuri excelente, pret f bun.

2. la sosire, din aeroport am luat Vienna Card pt transport, insa daca nu ai de gand sa mergi la muzee sau sa mananci in restaurantele cu discount, mai bine iei un card simplu pt 72 de ore (mai ieftin). Vienna Card-ul se vizeaza o singura data, in momentul in care folosesti primul mijloc de transport – ti se stanteaza astfel data si ora din care incep sa se numere cele 3 zile de valabilitate.

3. in Innere Stadt (districtul central al Vienei) sunt mai multe targuri de Craciun. Cel mai renumit, din fata primariei (RathausPlatz) era extrem de aglomerat. Am baut un punch f aromat acolo insa pt cumparat nimicuri (decoratiuni de iarna mainly) ne-am descurcat mai bine in targul din piata Maria Theresia (Museum Quarter), unde era mult mai “aerisit”. In targuri sunt multe casute in care se vand tot felul de brizbrizuri si mâz-mâzuri cu tematica de sarbatori (globuri, lumanarele, jucarioare, manusi, fulare si alte “artizanate”); oferta e foarte diversificata, nu seamana cu targurile de la noi unde la fiecare taraba sunt aceleasi chinezarii de prost gust. Unele tarabe vand castane coapte, vata pe bat, fructe confiate si alte bunataturi; punch-urile sunt f dulci si cu arome in fel si chip.

3. in Prater majoritatea comediilor sunt inchise iarna, insa roata mare functioneaza. Este frumoasa panorama de sus, insa se sta destul de mult la coada.

4. Pentru ca am stat doar 3 zile in Viena, singurul muzeu in care am intrat a fost Muzeul Tehnicii, unde ne-a placut f tare, am petrecut vreo 4 ore acolo. La primul etaj sunt aparate unde faci experimente de unul singur, ne-am distrat copios acolo, tot muzeul este super – au echipamente si exponate f bine intretinute care ilustreaza istoria motoarelor, motocicletelor, automobilului, electrocasnicelor, etc. Sus pe plafon este si un satelit 🙂

5. citisem la Dollo de  HundertwasserHaus – am vazut cateva dintre cladirile construite de Hundertwasser, un arhitect contemporan de inspiratie “organica” pe care am putea sa il consideram omologul austriac al lui Gaudi; am fost sa vizitam si ne-a placut, desi la ora 11 era mare vanzoleala de turisti si ne-am strecurat cu greu printre ei.

6. am mancat la:

–   Figlmuller, restaurant celebru pentru snitelele de pui, f gustoase. Comandati cu incredere si un schnaps de pere inainte, sa va creasca apetitul. Tot ce am mancat acolo a fost excelent. Ar fi bine sa va faceti rezervare inainte, pt ca vin foarte multi turisti sa guste snitele acolo; noi am avut noroc, insa la plecare era coada de zeci de persoane pe trotuar, asteptau sa se elibereze o masa.

– la Plachutta, un lant de restaurante faimoase pt Tafelspitz (rasol). Rasolul nu era deosebit, insa meniul continea alte specialitati delicioase. Fiind f aglomerat, servirea a lasat mult de dorit, iar vinul (rosu) recomandat de chelner era acru.

– la Bitzinger Augustinerkeller, sub palatul Albertina – unde vinul era si mai prost decat la Plachutta si unde ne-au tras clapa la un platou cu ciolan (stelze) pt 3 persoane , care pe nota de plata a fost x3. Cand am cerut explicatii, chelnerul a ras (semn ca nu eram primii inselati) si a zis ca asa e meniul, “tricky” 🙂 Mancarea macar a fost buna.

– la Centimeter, un lant de localuri f casual, cu meniuri haioase, portii imense (unele prezentate pe farase sau pe roabe) si servire rapida. Aici am mancat o supa de usturoi delicioasa. La Viena am mancat in premiera si traditionala lor supa crema de dovleac, in alta parte insa, la un restaurant vegetarian (Hollerei).

– am baut beri australiene (Foster’s ruleaza) si am mancat vegemite la Crossfields Australian Pub. M-am “incretit” dupa prima gura de vegemite, insa o australianca (clienta la o masa de alaturi) mi-a spus ca e normal sa nu-mi placa, deoarece mi-au pus stratul de crema prea gros, ei in Australia pun strat ff subtire pe painea prajita. Cred ca data viitoare cand am sa incerc o umbra de vegemite pe paine va fi acolo down under, la mama ei/lui.

– nemultumirea mea la capitolul food este ca eu, fiind vegetariana de cateva luni, am fost cam oropsita, dat fiind ca bucataria austriaca se bazeaza pe carne; my last resorts peste tot sunt cartofii prajiti pai (french fries), pe care in Viena  i-am gasit f greu  – austriecii par sa prefere prepararea mai comoda – cartofii taiati bucatoaie mari, gratinati la cuptor. Mie astia nu nu imi prea plac.

Ca sa rezum impresiile despre Viena: ne-a placut arhitectura, totul pare foarte ordonat, decoratiunile de iarna sunt elegante (nu vezi curcubeul de culori de la noi, majoritatea instalatiilor luminoase erau albe si galbene), catedralele sunt superbe (am vizitat Sf Stefan si Sf Petru), orasul este curat – nu erau nici cersetori, nici vanzatori ambulanti, calestile cu cai aveau un sarm romatic, mijloacele de transport erau punctuale si la indemana si peste tot pe unde am umblat am avut asa un sentiment ca totul este sub control. Ni s-a parut mai ieftin decat in alte capitale europene.

All in all, ne-a placut Viena cu ale sale targuri de Craciun.

Poze edificatoare, mai jos:

Negocierea in Bazarul din Istanbul

Cum povesteam mai devreme, in Bazarul din Istanbul cand intrebi un vanzator cat cere pe un obiect, ramai siderat de pretul mare pe care il cere. Asta pentru ca dupa bunul obicei oriental, negotul fara negociere nu are niciun haz, si turcul se asteapta ca tu sa stii asta.

Ca sa obtii un pret bun, tehnica de negociere merge cam asa:

Te uiti la stand la mai multe obiecte, desi doar unul ti-a atras atentia; nu lasa sa se vada asta. Turcul o sa te intrebe ce vrei sa cumperi, si atunci, aratandu-te cat mai dezinteresat ii arati mai multe obiecte si ii ceri sa iti spuna pretul. Este posibil sa te intrebe tu cat ai da. Nu spune, lasa-l pe el sa dea prima cotatie. O sa fie evident un pret foarte mare, dar nu te descuraja, ramai cu zambetul pe buze. Pentru obiectul ravnit (nu trebuie sa spui ca e pentru tine, ci ca il cumperi cadou pentru vreun prieten) ceri un discount si atunci el o sa-ti dea un pret un pic mai mic.

Mai ceri un discount si atunci el o sa te intrebe de regula cat esti dispus sa dai. Ofera un pret mai mic decat pretul pe care esti dispus in realitate sa il dai. Bineinteles ca nu se va lasa la pretul tau si iti va mai da un discount mic. Nu te arata incantat ci spune ceva la modul: “eu de abia am ajuns pe aici, o sa ma duc sa ma mai plimb si pe la alte magazine. Spune-mi care e the best price si daca e o sa ma intorc sa cumpar de la tine.”

Remember: e important sa nu te arati disperat sa cumperi acel obiect si sa ai rabdare si nervi de fier.

Ca sa nu te piarda de client pretul cel mai bun pe care ti-l va oferi va fi de regula unul foarte apropiat de adevar. Inca si de aici mai merge negociat un pic in jos. Te poti intoarce pe calcaie sa iesi din magazin: turcul va oferi un pret si mai mic numai sa nu te vada plecand fara sa fi cumparat ceva de la el.

Ce este foarte important pentru tine ca si cumparator:

1. sa stii intotdeauna cat esti dispus sa dai pe un obiect (cat valoreaza in realitate pentru tine) si sa nu cumperi cu mai mult de atat

2. in tot timpul negocierii zambeste, fii comunicativ si politicos. Vanzatorul este si el la randul lui zambitor si toata negocierea se desfasoara intr-o atmosfera foarte destinsa. Daca esti tratat cu ceai sau dulciuri, accepta; asta nu te obliga sa cumperi daca nu te intelegi la pret.

3. fii fetita care l-a luat pe NU in brate: asteapta-te sa spui NU de cel putin 15 ori pe parcursul negocierii, insa fara sa te enervezi.

4. odata ce ai zis DA la un pret pe care l-a pronuntat turcul, sau ai spus tu o suma pe care el o agreeaza, se considera ca vanzarea a fost incheiata!

5. este apreciata mult sintagma “sa nu fie nici ca mine nici ca tine” – incearca sa o folosesti si tu cat de des cand pronunti un pret pe care il agreezi. Daca consideri ca ar fi acceptabila suma pe care o cere el poti incerca sa te tocmesti acceptand acel pret dar pretinzand cateva accesorii in acei bani. Noi de exemplu ne-am targuit o jumatate de ora pentru o narghilea minunata, cerand pe parcursul negocierii inca doua furtune, un saculet de carbuni, un cleste, un recipient de incins carbunii si o punga de filtre. Cand am plecat turcul s-a plans ca a iesit in pierdere la afacerea cu noi, dar suntem convinsi ca lucrurile nu stau deloc asa, oricat de buni negociatori am fost noi. Se citea pe fata lui in timp ce negociam ca e multumit ca ne-am antrenat cu el in joc, negocierea asta fiind si un soi de socializare with benefits.

In alta parte am avut ocazia sa si suparam un turc care a iesit sifonat din negociere: am intrebat cat costa un pachet de tutun de narghilea si turcul a zis 5 lire, pret fix (adica nu avea chef sa negocieze, mai ales fiind vorba de ceva atat de ieftin). Noi am zis ca vrem discount (1 lira) daca cumparam 5 pachete. Turcul o tinea pe a lui, ca e pret fix, noi ne-am intors pe calcaie sa iesim din magazin, la care cu mult naduf a izbucnit: stati ca va dau la 4 lire. De nervi ce avea m-a bruftuit cand alegeam aromele “hai ca nu alegi un mercedes” :)) Nu ne-am suparat pe el, ca era haios!

Ca si sfat de final: nu te incrancena, nu te enerva, esti in vacanta! fii dispus oricand sa renunti oricand daca vezi ca nu obtii cat esti dispus sa scoti din buzunar, ce gasesti intr-un magazin sigur vei mai gasi in urmatoarele zece 😉

Istanbul – impresii de calatorie

Asa cum un bun musulman trebuie sa se duca odata la Mecca, un bun roman se duce macar o data in viata la turci. Ceea ce am si executat, insa nu la traditionalul all inclusive in statiune, ci fix in Istanbul. Am stat trei nopti in Istanbul si am mai reveni anytime, asa mult ne-a placut.

Drumul: cu masina, de la Bucuresti la Istanbul sunt cam 620 de km, ce se pot parcurge in cca 11 ore (includem aici timpul petrecut in vami). Noi am stat sa trecem de pod la Ruse o ora, avand in vedere ca se lucreaza pe Podul Prieteniei, se circula alternativ pe un singur fir si sunt cozi de tiruri, chiar si la ora 4 AM cand am ajuns noi. Apoi am mai stat o ora in vama Bulgaria-Turcia, prin punctul de frontiera Hamzabeyli. Este o vama destul de mica si libera, aveam doar 4 masini in fata. Am stat atata deoarece controlul documentelor il facea un singur vames obosit.

Am ales traseul Ruse-Veliko Tarnovo-Nova Zagora-Elhovo-Hamzabeyli, un traseu mai lung cu 20 km decat cel obisnuit (care trece prin Yambol), pentru a evita gropile. Nu stim in ce masura am iesit mai castigati pe aici, deoarece si pe traseul acesta exista dupa Nova Zagora o portiune de vreo 10km plina de gropi, insa din fericire nefiind trafic aveai pe unde ocoli cat de cat craterele mai mari. Cand treci in Turcia se intinde pana la Istanbul (de la Edirne)  o autostrada care sambata dimineata era destul de goala. Pentru autostrada iti cumperi un card KGS de la ghiseul de la intrarea din Edirne: 10 euro pentru un drum dus-intors Edirne-Istanbul.

Cand intri in Istanbul, traficul se aglomereaza ingrozitor; povestile despre stilul turcesc de sofat nu sunt deloc povesti: nu se semnalizeaza, benzile sunt desenate pe asfalt la misto, toate masinile se imbulzesc, trece mereu cel mai tupeist, nu cel cu prioritate. In fine, daca esti in vacanta nu lasi atata lucru sa iti strice buna dispozitie.

Cazarea: am stat la Asmali Hotel, in centrul turistic (Sultanahmet), foarte aproape de moscheea Sultanahmet (sau Moscheea Albastra), Hagia Sofia si Topcapi. Noi am avut un double obisnuit, cu breakfast. In prima noapte ne-au cazat intr-o camera de la demisol, extrem de mica, cu un aer inchis si umed, mucegait, deoarece in camera noastra (un double normal) se sparsese o teava. Recomandarea noastra este, daca doriti sa va cazati la Asmali, sa ii preveniti inainte sa ajungeti ca nu veti accepta cazarea la demisol sub niciun pretext (eu am dubii ca teava aia chiar se sparsese). Breakfastul pe care il laudau in reviews atatia turisti pe noi ne-a dezamagit, singurul aspect pozitiv fiind acela ca poti sa il mananci sus pe terasa, de unde ai o panorama frumoasa catre Marmara. Baiatul de la receptie stie engleza si este foarte amabil, are grija sa te inzestreze cu o harta de cum ajungi (harta asta nu te ajuta sa te orientezi cu transportul in oras, vezi mai jos ce harta am folosit noi).

Transportul in Istanbul: cel mai reliable mijloc de transport este tramvaiul T1 care conecteaza majoritatea obiectivelor de interes turistic din Orasul vechi (partea orientala a Istanbulului): Bazarul, Hagia Sofia, Moscheea Albastra, Topkapi, Bazarul de mirodenii. Conexiunea intre Orasul vechi cu Istanbulul european se poate face cu funicularul subteran (intre Kabatas, capatul liniei de tramvai si piata Taksim). Noua ne-a fost foarte utila harta asta: IstanbulRayliSistem.pdf

O calatorie (cu tramvai, bus, funicular sau metrou) costa cam 1,75 lire insa daca iti faci abonament iesi mai ieftin de atat. Noi am cumparat un card de calatorii Istanbulkart cu 38 de lire (el in sine costa 10 lire) cu care am facut amandoi cam 24 de calatorii. Cardul se gaseste la chioscurile de ziare din apropierea statiilor importante (Sultanahmet, Eminonu, Taksim) si se poate reincarca cu cash la automate.

Ce am vazut prin Istanbul:

Moscheea Albastra/Sultanahmet  – se poate vizita gratuit. Femeile trebuie sa se acopere – daca nu ai la tine cu ce sa iti acoperi capul/umerii ti se da un sal la intrare; li se da si barbatilor in pantaloni scurti un sal sa si-l puna ca fusta. Ca in toate moscheile, se intra descult – exista dispensere de pungi la intrare si intri cu papucii in punga. In moschee este un covor moale si pufos, o placere sa pasesti pe el cu talpile goale. Femeile nu au voie in zona centrala a moscheei. Ce mi s-a parut aiurea: din cupola inalta atarna o retea de lumini pana la cca un metru de nivelul de capului. Reteaua asta urita nu te lasa sa vezi prea bine cat de majestuoasa e cupola si ce frumoase mozaicurile. Cineva ar trebui sa le spuna sa gaseasca alt sistem de iluminare.

Hagia Sophia/Aya Sofya – fosta catedrala ortodoxa intre anii 360 -1453 , apoi moschee pana in 1931, in prezent cladirea este toata un muzeu. Numele catedralei te poate duce cu gandul ca a fost denumita dupa vreo sfanta pe nume Sofia, dar nu: “sophia” vine de la “intelepciune” spus pe greceste, therefore traducerea ar fi biserica “divinei intelepciuni”.

Pentru aproape un mileniu Sfanta Sofia a fost cea mai mare catedrala din lume, servind ca scaun al patriarhiei Constantinopolelui, sediul Biserii Ortodoxe. In 1453 Constantinopolele a fost cucerit de otomani, Sfanta Sofia devenind moschee. Musulmanii au reamenajat un pic (au adaugat patru minarete, un covor pe jos si un mihrab – nisa care indica directia catre Kaaba din Mecca, ca sa stie unde sa stea cu fata cand se roaga) si au acoperit cu tencuiala picturile si mozaicurile bizantine. In 1935, cand Mustafa Kemal Ataturk (parintele Turciei moderne) a decis transformarea in muzeu, s-a scos covorul si a fost data jos tencuiala care acoperea mozaicurile crestine (acolo unde a fost posibil). Deoarece multe dintre mozaicurile astea sunt sus si nu le poti observa cum se cuvine, in galeriile de la etaj ale muzeului exista in permanenta o expozitie de fotografii cu prim-planuri ale acestor mozaicuri restaurate. Intrarea la Sfanta Sophia costa 20 de lire turcesti.

Topkapi – construit pe promontoriul pitoresc catre Cornul de Aur, Topkapi este un parc foarte mare ce cuprinde un complex palate mai mici transformate in muzee; aici a fost resedinta sultanilor pentru aproape 400 de ani. Numele inseamna Palatul Portii cu Tunuri. Cum intri in muzeu, in prima curte, vezi “Inalta Poarta” pe sub care trece drumul catre Hagia Sophia. In palatele-muzee sunt expuse colectii de arme, scuturi, miniaturi, manuscrise caligrafiate, bijuterii. Notabile sunt toiagul lui Moise, armele profetului Mohamed si al patrulea ca marime diamant din lume (the spoonmaker’s diamond, 86 de carate). Biletul de intrare in muzeul palatului Topkapi costa 20 de lire. Pentru intrarea la Harem trebuie sa platesti separat inca 15 lire – noi am renuntat pentru ca am citit ca nu prea e nimic de vazut acolo. Ghidurile audio pot fi inchiriate pentru pretul de 10 lire. Vizita la Tokapi a fost destul de obositoare, dat fiind afluxul imens de turisti majoritar musulmani, impreuna cu satra de copii si femei in burka, multi prezentand maniere “orientale” si un ingrozitor damf de sudoare. Ne-a parut rau ca din cauza lor nu am reperat sabia lui Stefan cel Mare care cica ar fi si ea pe acolo…

Marele Bazar – este la statia de tramvai Beyazit (Baiazid pe limba noastra). Este enorm de mare si extrem de aglomerat. Gasesti aici ce vrei si ce nu vrei: covoare, vase, tavi din cupru, haine din piele, bijuterii, saluri pashmina,  haine, suveniruri…  Nu exista nicaieri un pret afisat si bineinteles trebuie sa te tocmesti pentru ca atunci cand intrebi de pret ti se dau sume naucitoare. Noi am cumparat o narghilea turceasca deosebit de frumoasa, cu 4 furtune, carbuni, clesti, vas de incins carbunii la un pret zicem noi bun: 450 de lire. Pretul cerut de vanzator initial doar pe narghilea a fost de 900 de lire. Ne-am tocmit cam o jumatate de ora si bineinteles la sfarsit s-a vaitat ca a iesit in pierdere 🙂 Urmeaza un post despre cum sa negociezi in Bazarul turcesc.

Bazarul de mirodenii (sau bazarul egiptean) – se afla la Eminonu. Este si acesta destul de mare, si gasesti gramezi de tot felul de mirodenii, care mai de care mai exotice, pe gustate. Noi am cumparat corcuma, sumac, cajun si niste amestecuri de mirodenii otomane si indiene. Aici preturile sunt afisate si nu trebuie sa te tocmesti (eventual daca cumperi mult poti cere discount pt volum). Punga cu mirodenii ti-o sigileaza si videaza, ca aroma sa se pastreze proaspata.

De retinut: lunea e inchis la Hagia Sofia, martea e inchis la Topkapi iar duminica sunt inchise bazarele

Ce ne-a mai placut prin Istanbul: foarte multe pisici, de care istabulezii au grija – multe vase cu apa si lapte pentru ele puse pe garduri si la marginea trotuarelor. Profetul Mohamed i-a indemnat pe credinciosi sa isi trateze pisicile ca pe propriii membri ai familiei, el insusi fiind un exemplu in acest sens. Legenda spune ca profetul avea o pisica favorita, Muezza pe numele ei. Intr-o buna zi, cand venise timpul de rugaciune, Mohamed s-a dus sa isi ia haina sa se imbrace, insa Muezza dormea pe una din maneci. Ca sa nu-si trezeasca pisica favorita, Mohamed a luat foarfeca si a taiat maneca hainei, ca sa se poata imbraca. Hai ca era simpatic Mohamed, nu-i asa?

Sambata seara cea mai mare animatie este pe partea europeana a Istanbulului, in zona pietei Taksim (pe bulevardul pietonal). Aici este o viermuiala cum nu am vazut nicaieri in lume, zici ca e Revelion, mai ales ca au pastrat agatate pe deasupra decoratiunile luminoase specifice. Magazinele sunt deschise pana noaptea. Pe stradutele perpendiculare e plin de terase, multe cu concerte live. In localurile cu muzica orientala localnicii beau, danseaza si canta impreuna cu muzicantii, este o super atmosfera.

Ce am mancat: scoici umplute de la vanzatorii ambulanti, kebaburi si tocanite cu legume la restaurant, supa de linte, fast food in piata Taksim – aici ne-au placut hamburgerii Islak (hamburgerii uzi si picanti, specifici zonei). Restaurantele din zona Sultanahmet sunt scumpe si mancarea nu atat de buna – cel mai bun si ieftin am mancat in zona bazarului. Inghetata turceasca (dondurma) este diferita de inghetata obisnuita si o poti cumpara de la gherete pe strada, unde vanzatorii imbracati traditional fac spectacol intinzand si zbatand inghetatele cu un linguroi toata ziua. Servirea in sine este tricky, dar nu spun nimic mai mult, trebuie sa incerci pe pielea proprie 🙂

Am baut cafele si ceaiuri turcesti (mostly complementary, la sfarsitul mesei), bere Efes pe unde am putut (nu toate restaurantele servesc alcool) am fumat narghilele aromate, si una peste alta ne-am intors burdusiti cu baclavale, sarailii si kataif-uri sa ne ajunga o luna. Cum s-ar zice, ne placu la Stanbul!

 

 

 

City break la Roma

Ne-am intors dintr-un city break la Roma. Cetatea eterna este plina de turisti, si evident obiectivele importante sunt enervant de aglomerate, de aceea daca stai doar trei zile trebuie sa stii dinainte cum sa iti gestionezi timpul. Nu suntem adeptii bifarii de obiective turistice, care ajunge cateodata un scop in sine, luand locul placerii autentice de a descoperi un oras. De aceea e bine sa iti faci planul de acasa, sa profiti de mijloacele de transport cand e cazul, ca sa nu faci bataturi la picioare alergand de colo colo.

Cateva tips&tricks (unele descoperite la fata locului, altele adunate din diverse surse si verificate acolo) si observatii personale despre Roma si locuitorii ei:

1. italienii seamana foarte tare cu românii, ca obiceiuri, comportament etc. Vorbesc foarte tare, se inghesuie, te imbrancesc, se imbraca destul de aiurea (not to mention odiosul guler ridicat la tricou), conduc haotic. Prioritatea in trafic nu exista (a pietonilor cu osebire), se merge dupa principiul “are prioritate cel mai tupeist”. Si cum cei motorizati isi permit sa fie mai tupeisti, cei per pedes ii lasa sa treaca doar ca sa scape cu viata…

2. miturile cu pizza italieneasca “de la mama ei” care este delicioasa, deosebita de cea pe care o mananci in Bucuresti sau in alta parte, nu se confirma. Acelasi blat subtire cu cateva topinguri (saracute si acestea) ca la Cuptorul cu lemne, sa zicem. Nu poate fi oricum nimic sofisticat intr-o pizza, asa ca nici nu ne asteptam la cine stie ce experiente gourmet! Nu te intreaba nimeni daca vrei sos, se considera ca sosul pus de ei pe blat e suficient si nu ai de ce sa iti doresti mai mult; ketchup nu am vazut nicaieri (ceea ce este un lucru bun 🙂

3. pe unde am mancat antipasto, ne-a placut prosciutto crudo (parea proaspat taiat din halca) si mozzarela di bufalla (mozzarella de bivolita).
Apropos de restaurante: la niciun restaurant la care am mancat nu am primit bon fiscal: notele de plata le primesti scrise de mana, ad hoc, de chelner, langa tine la masa, iar dupa ce ai achitat, salutare… probabil evaziunea e in floare la ei.

4. sunt tolerate tot felul de capuse sociale: emigranti de toate natiile (inclusiv români) costumati in soldati romani care te acosteaza ca turist sa faci poze cu ei ca apoi sa te jecmaneasca de bani, ghizi de tot felul, vanzatori ambulanti (in special negri si asiatici) de genti “de firma”, umbrelute, sepcute si alte nimicuri… Politie nu prea vezi pe strazi.
Apropos de politie, chiar ma gandeam ce buna ar fi intr-o anume imprejurare: ne-am dus in parcul Borghese si am vrut sa inchiriem o bicicleta tandem; casiera ne spune ca trebuie sa lasam pasaportul “gaj”; i-am explicat ca este ilegal sa ceara asta, la care replica ei a fost “maybe in your country, in this country it is legal”. Un individ negricios si român care o ajuta pe tipa pe acolo ne-a auzit cum vorbeam intre noi romaneste, si a incercat sa ne convinga ca e safe (problema mea era de principiu, nu ma gandeam ca mi l-ar fura) si vazand ca nu o scoate la capat cu noi, a luat doar datele de pe buletin. Ne-a “ajutat” ca sa zic asa. Ca sa revin, cand aveam disputa cu casiera ma gandeam ce buni ar fi niste agenti de politie care sa ii explice ca nici in tara aia nu e legal sa imi retina ID-ul.

Pont: daca inchiriati bicicleta tandem in Borghese, luati una electrica – sunt cateva pante pe care  bicicleta mecanica le urca cam greu.

5. inghetata italiana (gelato) nu este la fel e buna peste tot: cautati gelateriile unde scrie Artigianale; eu ma uitam in vitrina daca inghetata de fistic are bucati de fistic in ea si ce culoare are (cea verde de nuanta vie “fistic”  – de unde si numele 🙂 –  e mai dubioasa, sigur are mai mult colorant; unde am mancat si a fost buna avea o culoare mai degraba maslinie). Am mancat inghetata foarte buna vis a vis de Fontana din Trevi si langa Pantheon.

6. daca va duceti sa vedeti Colosseumul, nu va infigeti in coada imensa de acolo. Treceti de Colosseum catre Poarta lui Constantin, si dupa cateva sute de metri pe dreapta veti vedea o coada mai mica pentru intrarea in situl arheologic, la Palatin si Forul Roman. Se pot lua de acolo bilete pentru toate trei obiectivele.

7. daca e ultima duminica din luna, intrarea la Muzeele Vaticanului e gratis, insa asta vine la pachet cu niste cozi uriase. Noi ne-am asezat la o coada care avea deja cca 600 m pe la ora 8 AM (muzeul deschizandu-se la 9). Pe la 9:30 am ajuns sa intram. Camerele pictate de Raphael (“stanze”-le)  Capela Sixtina, imensa pinacoteca (Caravaggio, Tizian, Fra Angelico, Giotto, Leonardo, Raphael etc), sculpturile, tapiseriile, frescele, sala hartilor, merita vazute, desi e foarte obositor sa parcurgi toate salile. Daca iesi din muzeu si intri in piata, la ora 12 iese Papa la balcon pentru discurs (a vorbit mostly despre beatificarea lui Ioan Paul al doilea, care mai are nevoie de un miracol ca sa fie canonizat; sicriul acestuia se gaseste in catedrala Sf Petru, langa Pieta, langa intrare.

8. la Fontana di Trevi merita sa mergi si ziua si noapte (dar nu e pustiu ca in La dolce vita, it’s actually pretty crowded). Fantana este foarte aproape de Piata Spaniei (cu faimoasele trepte spaniole pe care se simte dator sa le urce orice turist care se respecta), de Piata Navona (care are trei fantani superbe; cea centrala e creatia lui Bernini, reprezentand fluvii sub forma a patru figuri masculine sprijinite de un obelisc antic) si de Panteon. Palatul Vittorio Emanuele, alb si perfect ca un tort de nunta este aproape de Colosseum si de Columna lui Traian.

In rest, noi am ratacit pe stradute in cautarea de carciumioare mici si ospitaliere, pe care le-am si gasit. Am mancat in general bine, dar memorabil a fost doar un ossobuco la un restaurant foarte cochet de pe o straduta perpendiculara pe Corso.

Iata si niste poze din bella Italia:

 

Trei zile la Paris

Nu am avut niciodata simpatie deosebita pentru francezi: faptul ca nu au reusit sa se ridice la inaltimea standardelor ridicate de predecesori mi s-a parut foarte lame.

Sa pierzi atata teren pe toate planurile, mai ales cel cultural (intr-un timp atat de scurt) mi se pare de neiertat.

Sa ajungi sa protejezi prin lege limba franceza, cea care fusese adoptata natural de atatea neamuri ca limba de conversatie pt high class (romani, rusi, bulgari…) e pathetic de-a dreptul. La souris for mouse? srsly? how dumb is that.

Iar cand te gandesti acum la un francez contemporan cine iti vine in minte? Sarcozy (ridicol), Strauss-Kahn (gross)…

Oh well. Am petrecut 3 zile la Paris si ne-a placut tare mult. Love France, hate the French, cum spune englezul 🙂  Nu e trafic pe strazi ca in Bucuresti (sau NY), nu miroase a gaze de esapament, se claxoneaza rar, oamenii in loc sa mearga ca noi in acvarii pe roti, preocupati si vesnic cu mobilul lipit de ureche, prefera sa pedaleze pe bicle, zambitori,  femeile sunt suple, cochete – casual chic style, metroul e curat, are statii dese si vine rapid… iar mancarea… oh mancarea… am mancat bun peste tot; ne-au placut in mod deosebit:

– escargot (in doua locuri, preparati diferit, unii din cochilie, altii decochiliati), buni de tot

– magret de canard aux myrtilles (un deliciu, dar tare ne-montignac)

– supa de ceapa

– biftec tartar (altfel decat la noi, nu neaparat mai bun, dar alfel, fara atatea condimente)

– foie gras “de casa”

Am fost si la Disneyland, cui ii place sa se dea in montagne russe sa incerce musai Space Mountain – noi ne-am dat de trei ori 🙂 Cam toate ride-urile sunt super soft, nu se compara cu roller coasterele de la Six Flags (US), la Disneyland in rides nu ai cadere libera nicaieri, insa Space Mountain compenseaza prin viteza si prin faptul ca te da peste cap twice 🙂

Loved it! Vive la France, astea. Si acum, niste dovezi:

La Disneyland

La Disneyland

Space Mountain Mission

Space Mountain Mission

Sacre Coeur

Sacre Coeur

Inside Sacre Coeur

Inside Sacre Coeur

Vedere din Eiffel

Vedere din Eiffel

Moulin Rouge

Moulin Rouge