Țărănia de la antipozi

Majoritatea românilor au un sentiment de inferioritate și o admirație apriorică față de lumea “civilizată”. Ăia sunt inteligenți, educați, minunați iar ai noștri niște țărani proști. Ei bine, părerea mea e că e de datoria diasporei să risipească această percepție, așa că astăzi am să vă prezint țăranul australian, căruia aici i se spune “bogan“.

Un bogan întrunește de obicei minim trei dintre următoarele semnalmente:

  • multe tatuaje la vedere și cel puțin un cercel într-o ureche
  • indiferent de anotimp poartă maieu sau tricou mulat, pantaloni scurți și e încălțat cu thongs (șlapi de plajă)
  • dacă e tradie (adică “meseriaș” gen instalator, electrician, grădinar) conduce un UTE, dacă nu, conduce Holden Commodore sau Ford Falcon, neapărat cu “tuning” ridicol și abțibilduri
  • are chică, sau dacă nu, o freză cât mai funky
  • îi lipsesc ceva dinți din inventar (de multe ori din cauza bătăilor în care ajunge cu sau fără voie)
  • pronunță O în loc de A (lier e pronunțat  în boganeză lawyer), me în loc de my, cam ca eroul de mai jos:

Sau ca omul de mai jos care și-a rupt pluggerii alergând după hoți (pluggers fiind șlapi în jargonul lui queenslandez) – super funny. Can’t go more Australian than this.

Nu foarte diferit de țăranul român, valorile boganului sunt familia, spiritul de “într-ajutorare” (mateship), fotbalul (australian footy), patriotismul (Australia e alintată în jargon boganez Straya) și distracția – petrecerile “la un grătar” (barbie) stropite din belșug cu bere sau ieșirile la pub sau în natură – la plajă sau “în bush”.

Recent a făcut înconjurul lumii filmulețul cu boganul care îi dă un pumn unui cangur. Contextul întâmplării este că boganul era la vânătoare de mistreți, expediție întreprinsă pentru un “mate” care era pe moarte și avea ca ultimă dorință să vâneze un mistreț de peste 100 de kile. How quintessentially bogan.

Ca oriunde în lume, combinația de alcool și testosteron nu este una câștigătoare nici pentru bogani, așa că scene ca în filmulețul de mai jos se întamplă relativ des. Boganii sunt totuși veri cu English hooligans.

Dacă între țăranii români și boganii australieni nu sunt foarte mari deosebiri, partenerele boganilor se aseamănă prea puțin cu omoloagele din România. Bogancele sunt mult mai emancipate și joacă pe picior de egalitate cu bărbații lor – mediul în care evoluează nu este patriarhal ca în România. Le place să tragă la măsea și pot deveni violente.

Ca și bărbații bogani, de cele mai multe ori și ele au tatuaje și poartă șlapi de plajă indiferent de anotimp. Uniforma pentru evenimente speciale este rochia cât mai scurtă, mulată și decoltată – clanul Kardashian reprezintă stilul suprem de lifestyle și eleganță; în restul timpului poartă colanți și un top fără maneci, echivalentul maieului la bărbați. Cam ca doamna din acest filmuleț:

Când sunt tinere, femeile bogane visează să ajunga WAG (Wifes And Girlfriends) de sportivi – după show-ul de mare succes WAG Nation. După ce realizează că au pierdut trenul ăsta, se apucă de făcut copii – de obicei mai mult de doi, și nu toți cu același bărbat – iarăși spre deosebire de românce, au suficient suport social ca să se descurce și să își întrețină și copiii în caz de divorț, așa că nu se cramponează de căsnicie.

Majoritatea boganilor nu au ieșit niciodată din Australia. Cei care își permit vacanțe în afara continentului merg de regula în Bali, spre groaza localnicilor.

Cam așa stă treaba cu țăranii lor – don’t get me wrong, mulți sunt oameni de treabă, dar nu sunt chiar prototipul “străinilor” cu stea în frunte aflați la secole distanță de români în termeni de civilizație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *