Un lorikeet. Insanatosirea emigrantului

lorikeetRecent am gasit un lorikeet cazut jos pe terasa de la birou. Probabil se lovise de un geam. Era constient, se tinea pe picioare dar nu putea sa zboare. A facut tambalau mare cand m-am apropiat (lorikeetsii au o capacitate decibelica incredibila, mi-au tiuit urechile cateva ore). A trebuit sa ma dezbrac si sa imi arunc camasa pe el ca sa il pot captura inainte sa se arunce de pe balcon. M-am gandit ca o fi nauc de la izbitura, si ca daca il pun intr-o cutie, la intuneric si la racoare,  in birou, si-o reveni. Aripile si picioarele, cat am putut pipai in timp ce zbiera ca din gura sarpe, pareau intregi. L-am tinut vreo doua ore in cutie, l-am scos afara apoi sa vad daca si-a revenit si poate zbura. The little bugger tot nu reusea sa zboare.

L-am pus inapoi in cutie si am incercat sa ii dau apa cu zahar, insa ori nu voia ori nu se pricepea sa bea din castron. Lorikeetsii mananca nectar de obicei, au limba ca o pensula cu care ling nectarul florilor, asa ca e destul de complicat sa ii hranesti, mai ales pe cei nedomesticiti. Nu ma pricep la pasari, si perspectiva de a-l tine acasa in cutie pana isi revine nu imi suradea atat din motivul asta, cat si din cauza de lighioane conlocuitoare. Colegii m-au sfatuit sa sun la WIRES, un ONG care se ocupa de salvarea animalelor salbatice. Zis si facut, m-au intrebat unde sunt si m-au rugat sa duc pasaroiul la spitalul veterinar de peste drum cu care au ei o intelegere, si care vor avea grija de el pana a doua zi cand vor ajunge ei in zona sa il colecteze. La vet au preluat lorikeetul, l-au pus intr-o colivie si m-au asigurat ca e pe maini bune. Dupa doua zile am vb iar cu WIRES care mi-au spus ca pasarea e OK, probabil s-a lovit la cap si inca nu poate zbura, insa or sa o tina pana isi revine complet si apoi or sa o returneze in teritoriu. No worries.

In Romania am trait cu frica de a iesi pe strada si a intalni un animal necajit, pentru ca stiam ca trebuie sa imi asum problema complet – insanatosire, castrare, adoptie. Singura organizatie care m-a ajutat in Romania a fost Red Panda, care a preluat o catelusa pe care am gasit-o cu trei luni inainte de a pleca din tara, si pe care am vindecat-o de raie si apoi am castrat-o. Ajutorul fetelor de la Red Panda nu a fost conditionat de nimic, si desi bineinteles ca m-am revansat si continui sa ma revansez periodic prin donatii le voi ramane vesnic indatorata.

Insanatosirea sufleteasca (si pe de o parte chiar mintala), pe care o simt intamplandu-se cu mine in tara asta se datoreaza in buna parte lipsei de anxietate in viata de zi cu zi – pot iesi din casa fara sa vad nenorociri la tot pasul, iar cand vad, cum ziceam mai sus, pot da o mana de ajutor fara sa trebuiasca sa ma implic total. Poate e egoist, dar face mult bine la nervi. Cum zicea un emigrant aterizat demult in Australia, plecarea din Romania creste speranta de viata cu cel putin 10 ani.

2 thoughts on “Un lorikeet. Insanatosirea emigrantului

  1. cristina

    aoleu, cate tinichele de coada mintii avem agatate noi astia care traim in romania! reflexe deja!
    tin minte cat de strans imi tineam poseta la piept in Seoul, intr-o piata in care marfa statea gramezi pe mijlocul drumului, aparent nepazita. la un moment dat am realizat ca daca era sa fure cineva, fura marfa, nu poseta mea nenorocita si sincera sa fiu m-am rusinat, dar m-am si intristat. iata un exemplu de tinichea.
    cred ca e foarte fain sa traiesti intr-un mediu din care dispare anxietatea “sociala”, ca sa zic asa, cea indusa de lipsa de grija a omului fata de om, pom si animal.

  2. Spufi Post author

    Asa e Cristina, vechile traume se vindeca greu. Nu e nici aici toata lumea grijulie si cumsecade, dar cand stai sa te gandesti ca WIRES astia care salveaza animale salbatice sunt toti voluntari si sunt sprijiniti exclusiv din donatii realizezi ca destui cetateni se implica cu bani si timp, si chiar consistent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *