Category Archives: Animalute

Un lorikeet. Insanatosirea emigrantului

lorikeetRecent am gasit un lorikeet cazut jos pe terasa de la birou. Probabil se lovise de un geam. Era constient, se tinea pe picioare dar nu putea sa zboare. A facut tambalau mare cand m-am apropiat (lorikeetsii au o capacitate decibelica incredibila, mi-au tiuit urechile cateva ore). A trebuit sa ma dezbrac si sa imi arunc camasa pe el ca sa il pot captura inainte sa se arunce de pe balcon. M-am gandit ca o fi nauc de la izbitura, si ca daca il pun intr-o cutie, la intuneric si la racoare,  in birou, si-o reveni. Aripile si picioarele, cat am putut pipai in timp ce zbiera ca din gura sarpe, pareau intregi. L-am tinut vreo doua ore in cutie, l-am scos afara apoi sa vad daca si-a revenit si poate zbura. The little bugger tot nu reusea sa zboare.

L-am pus inapoi in cutie si am incercat sa ii dau apa cu zahar, insa ori nu voia ori nu se pricepea sa bea din castron. Lorikeetsii mananca nectar de obicei, au limba ca o pensula cu care ling nectarul florilor, asa ca e destul de complicat sa ii hranesti, mai ales pe cei nedomesticiti. Nu ma pricep la pasari, si perspectiva de a-l tine acasa in cutie pana isi revine nu imi suradea atat din motivul asta, cat si din cauza de lighioane conlocuitoare. Colegii m-au sfatuit sa sun la WIRES, un ONG care se ocupa de salvarea animalelor salbatice. Zis si facut, m-au intrebat unde sunt si m-au rugat sa duc pasaroiul la spitalul veterinar de peste drum cu care au ei o intelegere, si care vor avea grija de el pana a doua zi cand vor ajunge ei in zona sa il colecteze. La vet au preluat lorikeetul, l-au pus intr-o colivie si m-au asigurat ca e pe maini bune. Dupa doua zile am vb iar cu WIRES care mi-au spus ca pasarea e OK, probabil s-a lovit la cap si inca nu poate zbura, insa or sa o tina pana isi revine complet si apoi or sa o returneze in teritoriu. No worries.

In Romania am trait cu frica de a iesi pe strada si a intalni un animal necajit, pentru ca stiam ca trebuie sa imi asum problema complet – insanatosire, castrare, adoptie. Singura organizatie care m-a ajutat in Romania a fost Red Panda, care a preluat o catelusa pe care am gasit-o cu trei luni inainte de a pleca din tara, si pe care am vindecat-o de raie si apoi am castrat-o. Ajutorul fetelor de la Red Panda nu a fost conditionat de nimic, si desi bineinteles ca m-am revansat si continui sa ma revansez periodic prin donatii le voi ramane vesnic indatorata.

Insanatosirea sufleteasca (si pe de o parte chiar mintala), pe care o simt intamplandu-se cu mine in tara asta se datoreaza in buna parte lipsei de anxietate in viata de zi cu zi – pot iesi din casa fara sa vad nenorociri la tot pasul, iar cand vad, cum ziceam mai sus, pot da o mana de ajutor fara sa trebuiasca sa ma implic total. Poate e egoist, dar face mult bine la nervi. Cum zicea un emigrant aterizat demult in Australia, plecarea din Romania creste speranta de viata cu cel putin 10 ani.

Cateii si marea

Despre Australia se spune ca e tara in care poti in orice moment sa gasesti o plaja pustie. Putem sa confirmam, cel putin in NSW unde locuim noi. Pana acum nu am avut timp sa exploram, fiind ocupati cu diverse renovari la casa, insa acum ca aproape am terminat tot ce ne propusesem sa facem am inceput si noi sa mai iesim. Plajele de pe langa Sydney sunt bineinteles aglomerate, insa daca mergi pe coasta mai sus sau mai jos, gasesti plaje pustii, cu nisip fin si apa turcoaz, de iti vine sa te pustnicesti acolo pe viata.

In cea mai recenta escapada i-am implicat si pe catei, care au vazut in premiera oceanul.

La inceput s-au refugiat amandoi in fundul cortului.

IMAG0682

 

Sasha, mai curajos, a iesit primul, s-a apropiat timid si a incercat sa bea dintr-un val cristalin, si asa a descoperit cat de sarata e apa. Nu bun.

IMAG0721

 

IMAG0760

 

IMAG0716

Max s-a speriat cumplit cand a vazut ca intru in apa si a latrat in disperare, tot timpul, pana am iesit 🙂

IMAG0765

Ce m-a suprins (si induiosat cumva, for all the wrong reasons :)) a fost ca nu era ingrijorat decat pentru noi, prietenul care ne-a insotit putea sa se inece bine merci, fara sa-i cauzeze vreun stres lui Max 🙂

In cele din urma s-a relaxat si Max, a iesit din cort si ne-am harjonit pe plaja –  pastrand desigur distanta regulamentara fata de apa. In tot weekendul petrecut recent la ocean Max nu s-a udat pe labute nici macar o data (el nici sa-l ude ploaia nu suporta de altfel).

IMAG0769

IMAG0783

Sasha, ca un “caine de apa” ce e in calitate de Golden Retriever, a trecut repede peste reticente si seara la reflux a mers prin apa mica de pe mal fara probleme.

IMAG0838

Daca pentru catei oceanul a fost o premiera, pentru noi supriza a fost Calea Lactee, vazuta in toata splendoarea ei intr-o noapte senina.

Calea Lactee e mai usor de observat de la antipozi, aerul fiind foarte curat spre deosebire de emisfera nordica unde vizibilitatea e mult mai proasta din cauza poluarii. Nu am putut bineinteles sa o “imortalizam” cu camerele de la telefoane, ne trebuia un DSLR, insa ce am vazut noi arata cam ca in poza asta (care e o leaca supraexpusa):

Viermi la inima (dirofilarioza) la caini

A circulat recent in Romania stirea despre cainele erou Max, abandonat de armata romana dupa ce s-a imbolnavit de viermi la inima (dirofilarioza).

Povestea a sensibilizat multa lume, dar ce nu am vazut discutandu-se este faptul ca parazitii care produc viermii la inima sunt transmisi prin intepaturile de tantar si in Romania, desi initial era o boala tropicala.

Cand am imunizat cainii inainte de calatoria spre Australia, veterinarul din Corbeanca mi-a spus ca a intalnit cazuri de caini cu viermi la inima in preajma Bucurestiului, si ca lumea habar nu are cat de raspandita e boala asta.

Cainii muscati de tantarii contaminati, in 6-7 luni de la muscatura ajung sa aiba in artera pulmonara si in inima viermi adulti de pana la 25 de cm. Simptomele se manifesta destul de tarziu sub forma de tuse, oboseala, respiratie greoaie, letargie, febra iar deznodamantul e fatal. Tratamentul dirofilariozei este dificil, de durata si zic medicii, periculos pentru pacient.

De aceea cea mai buna idee este preventia. In Australia exista doua metode de protectie fata de viermi la inima: pastila lunara de mestecat pe baza de ivermectin, sau vaccinul anual. Noi preferam vaccinul anual.

Pana sa plecam in Australia habar nu aveam despre viermii la inima. Am impresia ca veterinarii din Romania nu fac mai nimic in sensul informarii stapanilor de caini despre preventie si cred ca foarte putini oameni isi imunizeaza cainii impotriva viermilor la inima.

Ceea ce e, bineinteles, foarte naspa.

Alternativa la gulerul de protectie pentru caini si pisici

Pentru ca in postarea anterioara vorbeam despre camasi contra anxietatii pentru animale, ma gandesc ca merita popularizat si un alt tip de camasa pentru animale, anume camasa de protectie post-operatie pentru caini si pentru pisici.

In majoritatea cazurilor, dupa ce animalele au o operatie, ca sa le impiedice sa se linga si sa rupa firele, li se pune faimosul guler de protectie (zis si palnie, abajur de veioza, con). Gulerul de protectie este foarte incomod si stresant pentru animal din mai multe motive:

–  restrange foarte mult campul vizual, si “pacientul” darama lucruri prin casa incercand sa vada 180 de grade (la care se adauga frustrarea ca nu poate vedea)

– animalul se izbeste cu palnia de lucruri in mers, pentru ca ii e greu sa estimeze unde se termina palnia si unde incepe obstacolul (ceea ce nu e atat dureros cat stresant)

– palnia distorsioneaza sunetele pe care le percepe animalul, adaugand alt stres peste stresul durerii post-operatie

– gulerul ingreuneaza sau chiar blocheaza accesul animalului la apa si mancare

– gulerul impiedica toaletarea de orice fel – pentru pisici in special e important sa se spele

In anumite situatii, cand operatia e in zona capului, gulerul de protectie e singura varianta – de exemplu catelul nostru Sasha a trebuit sa poarte gulerul 10 zile dupa ce l-am operat pentru un chist aparut pe o pleoapa. Noi am ajustat gulerul cu foarfeca pana am ajuns la dimensiunea cea mai mica la care inca isi mai indeplineasca rolul de protectie – cu cat palnia e mai mare cu atat e mai deranjanta.

Acum cateva zile am operat-o de hernie pe Muti, una din pisicile noastre, si cand a externat-o doctorul i-a pus vestita palnie, cu recomandarea sa fie purtata timp de 12 zile. Pe Muti palnia a enervat-o foarte tare si i-a sporit starea de confuzie pe care orice animal o are o vreme post-anestezie. Ca urmare i-am dat jos palnia cand am ajuns acasa si i-am confectionat o camasa de protectie post-operatie, asa cum m-a invatat dr veterinar din Romania care a sterilizat-o acum cinci ani.

camasa de protectie post-operatie

Muti prezentand camasa de protectie colectia de vara 2014

Camasa de protectie este mult mai confortabila si mai usor de suportat decat palnia, singura problema este ca daca nu este croita si legata cum trebuie se poate desface.

Pe de alta parte, nici abajurul nu e foarte safe, multe animale reusind sa si-l dea jos tragand cu labutele, daca se chinuie suficient.

Croitul camasii e o operatiune relativ simpla.

Se ia o bucata de material, un tricou vechi pentru o pisica de dimensiuni medii, si se decupeaza cu foarfeca patru gauri, doua sus, pentru picioarele din fara si doua mai mari jos, pentru picioarele din spate.

Schiță de cameșă in MS Paint :)

Schiță de cameșă in MS Paint 🙂

Marginile din stanga si din dreapta se franjureaza, ca sa se poata lega apoi pe spate ca niste snururi – vezi schita alaturata. Este preferabil sa faci camasa de protectie dintr-un material cu mult bumbac, care “respira” si care nu se destrama prea tare cand e taiat cu foarfeca. Tricourile obisnuite au acest tip de material. Pentru un caine mai mare se poate folosi un cearceaf.

In loc de sedativ pentru anxietati canine

max1

Max echipat pentru furtuna

Cand tuna sau doar ploua, la noi in casa iese haos – cainii nostri alearga innebuniti, latrand prin casa. Sasha este absolut asurzitor iar Max intre latraturi plange si se smiorcaie de ti se rupe sufletul. Sasha latra din cauza ca Max e nervos, Max devine si mai nervos cand latra Sasha si asa ne invartim intr-un cerc vicios.

In Romania erau mult mai calmi si banuim ca au devenit asa nevricosi ca urmare a zborului cu avionul inspre aici – in cala in care au calatorit ei cred ca motoarele se aud foarte tare si au ramas traumatizati.

Pe Max in special il innebuneste zgomotul pe care il face noua noastra pergola automata inchizandu-se cand incepe ploaia – un scartait scurt si o pocnitura mica, care din pacate aduc foarte bine cu niste flapsuri de avion care se misca. Asa ca el incepe sa se isterizeze inca dinainte sa cada primii picuri, anticipand ce se va intampla.

Asadar, cand vine ploaia, noi trebuie sa ne inarmam cu multa rabdare, sa ii tinem in brate si sa incercam sa ii linistim (nu cu prea mult succes din pacate). Daca ploua noaptea, vin si plang la usa noastra de frica – trebuie sa le dam drumul in dormitor cu noi si sa ii consolam – noptile cu furtuni sunt nopti albe de regula).

Pentru ca nu vrem sa le dam sedative, am cautat alte solutii pentru situatii care le creeaza anxietate si am gasit Thunder shirt, o hainuta care pusa corect, tine animalul strans ca intr-o imbratisare. Presiunea asta are efect calmant, atat la caini cat si la pisici si se pare ca functioneaza in 80% din cazuri – din pacate la Max nu pare sa functioneze (inca), desi am strans-o cat am putut de bine. Mai insistam insa, deoarece am citit reviews in care unii povesteau ca unii caini se calmeaza mai greu, dar pana la urma Thunder shirtul functioneaza (speranta moare ultima!). Oricum, Max pare multumit cand ii pun Thunder shirtul – nu stiu daca pentru vreun efect calmant pe care il resimte, sau doar pur si simplu e satisfactia ca e el mai cu mot decat ceilalti purtand imbracaminte. Yup, Max can be like that 🙂

Ideea e ca merita incercata si aceasta solutie, daca ai un caine anxios. Mai ales acum in perioada sarbatorilor de iarna, cand incep artificiile si bietele animale sunt terifiate. Noi am cumparat vesta asta  online si a venit cu garantia producatorului – cine nu e multumit poate returna produsul in 30 de zile si primeste banii inapoi.

Mai jos un filmulet despre Thunder shirt – la unii catei functioneaza de-a dreptul miraculos.

Cum dam pastile unei pisici

Cine a incercat sa administreze pastile unei pisici stie ca nu e treaba usoara. Cel mai complicat este cand pastila are miros si gust pregnant (cum sunt antibioticele), pentru ca pisica incepe sa se zbata cu si mai mare disperare cand isi da seama ca e ceva scarbos.  Experienta mea in a da pastile pisicilor e destul de vasta, si sunt in proces de perfectionare continua 🙂

Asadar, din metodele testate de mine, ca sa dai pastila unei pisici se procedeaza asa:

  • Unele pastile cu miros/gust neutru se pot pisa si amesteca cu putina branza/smantana sau orice ii place cu osebire pisicii. Trebuie intrebat medicul daca este OK sa fie pisata pastila, pentru ca pisata substanta se absoarbe mai repede in organism decat atunci cand pastila e inghitita intreaga.
  • Pentru pastilele care nu se pot pisa: important e in primul rand ca pastila sa aiba dimensiuni rezonabile pentru a putea fi inghitita de o pisica. Daca pastila e prea mare, se taie in bucati cu un cutit iar pasii pentru administrare ar fi urmatorii:

– pastila se inveleste in prealabil in unt sau margarina, ca sa alunece mai usor, ca o bila, pe gat si sa mai atenueze gustul neplacut

– pastila se introduce nu frontal ci prin coltul gurii, e cel mai usor asa pentru ca pisicile au un gol in dantura pe acolo, si nu trebuie sa te chinui sa ii tii gura deschisa

– pentru ca pisica sa nu scuipe afara pastila, imediat trebuie facuta sa inghita, cu ajutorul unei seringi fara ac, in care am tras un pic de apa (3-4 ml). Apa se pompeaza tot prin coltul gurii, si pisica va inghiti odata cu apa si pastila, datorita efectului de deglutitie care se declanseaza automat in contact cu apa. Atentie mare insa, niciodata nu trebuie pompata apa direct in gura deschisa a pisicii, exista riscul sa ajunga apa in plamani si se ineaca! Intotdeauna seringa trebuie manuita cu atentie, se pompeaza usor doar un pic de apa, si numai prin lateral.

Daca pisica are tendinta sa zgarie sau sa se zbata foarte violent, se infasoara pisica intr-un prosop de baie, care se ruleaza astfel incat doar capul pisicii ramane afara. Este bine sa mai chemi o persoana in ajutor, care sa tina pisica infasurata.

Procesul de a da pastile unei pisici poate fi extrem de greoi, cel putin la inceput, pana prinzi experienta deoarece situatia devine tensionata foarte usor. Este extrem de important sa nu renunti si mai ales sa iti mentii calmul – starea ta de spirit se transmite animalului, si enervarea oricum nu ajuta pe nimeni. Keep your zen, no matter what!

La final o recompensa gustoasa e mai mult decat recomandata – pentru impacare, atenuarea gustului neplacut, deturnarea atentiei de la incident si eventual pentru a regla asteptarile pisicii cand va trebui sa ia pastile data viitoare (la noi principiul recompenselor nu functioneaza cu pisicile familiei, din pacate; momentul pastilei e un moment naspa full stop).

Despre inteligenta ciorilor

Multi isi argumenteaza lipsa de empatie fata de animale prin faptul ca acestea ar fi un fel de robotei vii facuti din carne gustoasa, si nu au inteligenta sau emotii. Foarte convenabil de altfel, pentru ca daca admiti ca sunt de fapt foarte asemanatoare cu oamenii, iti cam sta carnea in gat.

Exista tot felul de studii care arata cat de inteligente sunt ciorile de exemplu. Ultimul studiu celebru arata cum o cioara rezolva un test complex in opt pasi, folosind diverse unelte, miza fiind o bucatica de mancare.

Intr-un alt studiu facut de zoologul Christopher Bird, patru ciori dintr-o specie anume (rooks) au fost inchise intr-o camera cu o movila de pietricele si un vierme care plutea intr-un tub cu apa, la un nivel suficient de jos incat ciorile nu se poata ajunge la el cu ciocul.

In inregistrari se vede cum ciorile stau sa studieze problema, apoi trec la treaba, adunand pietricele si aruncandu-le in tub ca sa ridice nivelul apei si sa ajunga la vierme. Nu numai ca s-au prins ce trebuie sa faca, dar se pare au ales numai pietrele mari si au si estimat cate pietre trebuie sa arunce in tub, dat fiind ca nu incercau sa ajunga la vierme imediat dupa ce aruncau cate o piatra.

Alti cercetatori, de la Oxford, au descoperit ca o cioara isi confectiona carlige din sarma, ca sa ajunga la bucatile de carne.

Despre ciorile care pun nuci pe strada ca sa treaca masinile si sa le sparga sub roti poate unii dintre voi ati auzit. Stiati ca unele s-au prins ca cel mai bun loc pentru tactica asta e la semafor, si asteapta sa se puna verde pentru pietoni ca sa se duca sa manance miezul de nuca?

Nu numai ciorile ne studiaza si invata cum sa profite de felul in care functioneaza lumea noastra, dar au invatat sa ne si deosebeasca unul de altul, si nu dupa haine ci dupa figura. Niste cercetatori din Seattle au facut un experiment cu 7 ciori, pe care le-au marcat si apoi le-au eliberat, purtand doua tipuri de masti in timpul operatiunii – o masca cu trasaturi “periculoase” purtata de cei care au interactionat direct cu ciorile si una “neutra”.

Ce au descoperit cercetatorii e nu numai ca ciorile deosebesc oamenii dupa trasaturi, dar tin si râcă!

In lunile urmatoare cercetatorii au dat spre purtare mastile mai multor colegi din campus si au observat ca ciorile atacau cu indarjire si mult mai des pe cei care purtau masca “periculoasa”, chiar si cand purtatorii mastii purtau palarie pe cap.

In anii urmatori, masca periculoasa a inceput sa fie atacata din ce in ce mai des, de ciori care nu au facut parte din studiu. Intr-una din plimbarile cu masca, un cercetator a fost atacat de 47 din cele 53 de pasari cu care s-a intalnit pe drum.

Empatia pe care eu o am fata de animale nu are nevoie de justificari si exemple ca cele de mai sus, e ceva cu care eu m-am nascut sau s-a dezvoltat oricum foarte devreme, nu stiu exact. Insa mi-as dori ca cei care nu au empatie sa ajunga macar sa inteleaga ca suntem tot niste animale si noi, ca si ele, si daca e imoral sa ne chinuim semenii care sunt mai putini inteligenti sau nu pot vorbi (think babies) e la fel de imoral sa chinuim animalele.

Exportul animalelor de companie in Australia

Dupa cum unii dintre voi deja stiti, pentru noi sa ne aducem aici lighioanele a fost destul de greu, deoarece nu poti exporta animale din Romania in Australia. A trebuit sa apelam la autoritatile din Bulgaria, care este o tara agreata de Australia, si a fost foarte stresant si pt noi si pentru animale. Cu multa perseverenta si un dram de noroc am reusit insa sa o scoatem la capat.

Acum, la un an fara 2 saptamani de cand am adus noi lighioanele aici, australienii au mai inmuiat legea importului de animale. Perioada pe care animalul trebuie sa o petreaca in tara agreata s-a scurtat de la sase luni la 45 de zile. Durata de carantina in Australia s-a scurtat si ea, acum trei luni – in loc de 30 zile (cat au stat ai nostri), doar 10 zile.

Pentru noi sa aducem animalele aici a fost un make-or-break decision. Daca mai sunt altii in circumstantele astea, well, postarea asta e pt voi 🙂 Macar voua sa va fie mai usor!