Nouă ani mai târziu

Schimbat emisfera. Atât lighioanele cât și cearceaful roșu rezistă.

Mutzi cu prietenul ei Schwartz, care a adoptat-o din prima clipa

Mutzi, puiuț proaspăt salvat din zăpezile d’antan & Schwartz, adoptive father. Decembrie 2007. Otopeni.

Muti si Schwartz. Septembrie 2016. Sydney.

Mutzi, 9 ani & Schwartz, 18 ani. Still hanging in there. Septembrie 2016. Sydney.

Târguiala în Australia

Credeați că a te târgui e o practică ciudată, demodată, tupeistă sau orientală, demnă de bazarul din Istanbul? Nici vorba. În Australia se practică în mod curent, și nu doar la piață ci și în magazine (nu în supermarkets, ci în magazine cum ar fi cele de electronice, de mobilă, de mașini, etc). Vânzătorii din magazinele mari au de cele mai multe ori un target de vânzări și ca să te convingă să cumperi, managementul le dă dreptul de a oferi discounturi. Limita de sus a reducerii pe care pot să o ofere e de obicei pe la 5% însă vânzătorii nu îți spun că îți pot da discount până nu aud de la tine întrebarea magică: Ăsta e cel mai bun preț pe care poți să mi-l dai?

O altă metodă de a cumpăra mai ieftin e să te informezi dinainte care e cel mai bun preț cu care poți cumpăra ce te interesează, fie din magazine fizice, fie online. În magazinul care îți e ție convenabil ca locație, vânzătorii vor face “price match” – eu de obicei le arăt pe telefon cel mai mic preț cu care se vinde online, și niciodată nu am fost refuzată.

In atentia emigrantilor din Australia aspiranti la cetatenie

Emigrantii din Australia care trag speranta sa depuna actele pentru dobandirea cetateniei australiene sa ia aminte la acest amanunt de care noi am luat de curand la cunostinta cu multa mirare. Si anume: exista un formular 1195, Identity Declaration pe numele lui, care trebuie depus laolalta cu alte documente doveditoare ale identitatii (viza, pasapoarte, varii certificate) la departamentul de Imigratie si Border Protection, care zice cum ca “An application for Australian citizenship cannot be approved where a person’s identity is not able to be verified” carevasazica inteleg ca fara acest act nu se poate.

Continue reading

Misogyny, thy name is hijab

https://twitter.com/StephieBorys/status/526514195013967872/photo/1

Sursa: https://twitter.com/StephieBorys/status/526514195013967872/photo/1

  • Politia Calare Regala din Canada a anuntat ca va permite angajatelor musulmane sa poarte hijab la serviciu. (http://edition.cnn.com/2016/08/25/world/canada-royal-mounted-police-to-allow-hijabs-trnd/)
  • Politia din Scotia aproba hijabul ca parte din uniforma oficiala (http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/police-scotland-hijab-official-uniform-muslim-women-islam-muslims-veil-a7207106.html)
  • Banca Westpac angajeaza o creatoare de moda pentru a produce un hijab ca parte a uniformei oficiale (http://www.theaustralian.com.au/business/financial-services/carla-zampatti-to-design-westpacs-hijab/news-story/391a2eb1971a6545f1615190a7c9aef8 )

Toate aceste stiri traznite vin (coincidenta!) dupa scandalul cu interzicerea burkini pe plajele a 30 de orase din Franta, si initiatorii hijaburilor oficiale se umfla in pene explicand cum respecta ei astfel dreptul femeilor musulmane de a-si exprima identitatea.

Pe langa acestia mai sunt unii care sustin dreptul musulmanelor de a purta burkini sau cearceafuri interpretand problema in cheie “feminista”: cum isi permit barbatii (politicienii care fac legile si politistii care le aplica) sa comande femeilor cat de imbracate sau dezbracate sa fie? E un point aici, insa e minor si denota multa superficialitate, pentru ca problema vălului are implicatii mult prea largi. Vrem sau nu, it is a men’s world pentru inca ceva vreme insa a purta văl in numele feminismului e ca si cum ai purta roba alba cu gluga tuguiata in numele multiculturalismului.

Variile tipuri de văluri purtate de musulmane au implicatii si semnificatii istorice enorme.

Vălul este un instrument si un simbol al opresiunii femeilor din societatile fundamentaliste musulmane, unde femeia este obligata sa se acopere pentru a nu starni “pofte necurate” si este in general considerata un fel de animal domestic. Progresele din ultima suta de ani din unele tari musulmane, unde femeile au primit drepturi cum ar fi cel de a merge la scoala, de a conduce masina sau de a iesi neinsotite din casa au stopat in ultimii ani si acum asistam la un regres vizibil, semnalizat prin cearceafurile vazute din ce in ce mai des la femei pe cap sau din cap pana in picioare. E drept ca in toate religiile femeia e vazuta ca fiinta pacatoasa si inferioara barbatului, insa din fericire odata cu secularizarea tarilor vestice femeile s-au emancipat si doar in societatile unde religia este in egala masura sistem politic, cum e Islamul, femeia a ramas oprimata.

Musulmanele emigrate sau nascute din parinti emigrati in Vest nu sunt de regula fortate sa poarte văl, ci o fac voluntar argumentand ca vălul simbolizeaza pietate si modestia impuse de Coran, fara sa se gandeasca la suratele lor din Arabia Saudita, Iran, Afganistan sau Pakistan care nu au de ales pentru ca sunt batute, violate, torturate sau ucise. Unele dintre musulmanele western asorteaza la văl o tona de machiaj pe fata, probabil tot din pietate si modestie.

Lipsa lor de solidaritate cu musulmanele mai putin norocoase ca ele, ignoranta, obstinatia si mandria prosteasca cu care aleg sa poarte pe cap simbolul opresiunii femeii sunt condamnabile, si ma deprima faptul ca societatile vestice aleg sa le incurajeze, in numele unei libertati rau intelese.

Cea mai buna reteta de sarmale vegane

Sarmalele clasice de post romanesti, cu orez si ciuperci mi s-au parut intotdeauna fade. Am mai incercat retete cu linte si naut, dar nici acelea nu semanau nici pe departe cu sarmalele adevarate, asa ca am decis sa incerc o combinatie originala care sa reproduca gustul sarmalelor cu carne cat mai fidel, si mi se pare ca am reusit. Yay me.

Combinatia de ingrediente pentru umplutura a vreo 40 de sarmale vegane bune de te lingi pe degete e urmatoarea:

  • 1 kg de ciuperci
  • o ceapa mare
  • 300 g tempeh (soia fermentata)
  • 150 miez de nuca
  • 50g orez (salbatic daca gasiti)
  • 400g naut (fiert la conserva)
  • cimbru
  • rozmarin
  • piper
  • sare

Toata smecheria e tempeh care e unsuros si aduce bine cu carnea la gust si are o mega sinergie cu crocanteala nucilor.

Umplutura minunata se prepara deci astfel:

Ceapa taiata cubulete se caleste in ulei de floarea soarelui pana devine transparenta. Se adauga apoi ciupercile taiate cubulete, si se amesteca pana se evapora majoritatea apei lasate de ciuperci. Bucata de tempeh se taie feliute subtiri care se rumenesc in tigaie pe ambele parti.

Cand aceste ingrediente sunt preparate, se arunca impreuna cu nucile, nautul (scurs de zeama ofc) si condimentele in robotul de bucatarie si se macina un pic pana se omogenizeaza combinatia – atentie totusi sa nu rasnesti pana ajunge totul o pasta. Adaugi orezul fiert peste si obtii ceva care trebuie sa arate cam asa:

umplutura_sarmale

Impachetezi apoi sarmalele dupa priceperea si gusturile personale si le asezi intr-o oala adanca, cu varza taiata marunt si boabe de piper presarate printre ele. Adaugi cateva linguri de pasta de tomate, apa si vin rosu si le dai la cuptorul incins la 180 de grade pentru minim doua ore. Dupa prima ora scoati capacul oalei ca sa se evapore parte din zeama si sa se rumeneasca stratul de deasupra.

Prima sarma degustata din oala o sa arate ca mai jos, o sa miroasa divin si o vremelnica-i existenta se va masura in secunde. Garantat.

sarmaua

Little Miss Chatterbox

chatterNu imi sta in obicei sa scriu sau sa citesc self help. Majoritatea cartilor de ajuta-te singur sunt super boring pentru ca autorii bat apa in piua despicand in patru idei de bun simt, care se pot rezuma intr-un articolas. Un articolas ca acesta, de exemplu, care trateaza subiectul placerii de a vorbi cu semenii (sau neplacerii, dupa caz) 🙂

Unii oameni sunt mai usor de placut decat altii, si nu neaparat din cauza unor talente deosebite care se disting cu ochiul liber. Oamenii placuti respecta reguli pe care vanzatorii profesionisti le aprofundeaza la scoala, desi la prima vedere sunt produsul celor sapte ani de acasa:

  • Prima regula, si cea mai importanta: isi lasa interlocutorul sa vorbeasca. Exista si o regula a proportiilor adecvate, si anume 70% (ascultare) / 30% (exprimare). Avem doua urechi si o gura si trebuie folosite proportional. O observatie care pentru multi, si in special pentru femei, nu e deloc evidenta 🙂
  • A doua regula, destul de importanta si ea: nu intrerup. Niciodata. Chiar daca pare vital. Nu este. Deci don’t.
  • A treia merge mana in mana cu a doua: pun intrebari. Si apoi TAC. Hai ca nu e greu.

Cumparam lucruri platind cu viata


Ma numesc Jose Mujica. Nu conteaza ca sunt presedintele Uruguayului. Am reflectat mult la toate astea. Am petrecut mai mult de 10 ani singur intr-o vagauna. Am avut mult timp sa ma gandesc. Am petrecut sapte ani fara sa pot citi o carte. Asta mi-a dat posibilitatea sa reflectez. Si iata ce am descoperit. Ori esti fericit cu foarte putin, fara prea multe lucruri, pentru ca ai fericirea in interior, ori nu ajungi nicaieri. Nu fac apologia saraciei, fac apologia sobrietatii. De cand am inventat societatea de consum, economia trebuie sa fie continuu in crestere. Daca nu creste, e o tragedie. Am inventat un munte de nevoi superficiale. Trebuie neincetat sa cumparam, sa aruncam, sa cumparam. Insa ce aruncam e insasi viata noastra. Pentru ca atunci cand cumparam ceva, nu platim cu bani. Platim cu orele din viata. Platim cu timpul pe care l-am dedicat castigarii acestor bani. Diferenta e ca singurul lucru pe care nu il putem cumpara este viata. Viata devine doar mai scurta. Si e lamentabil sa ne aruncam viata si libertatea in felul asta.

Jose Mujica are 81 de ani si a fost presedintele Uruguayului intre 2010 – 2014. A facut 14 ani de inchisoare pe motive politice in anii 70 si 80, a fost torturat si a petrecut perioade lungi incarcerat singur, din care doi ani pe fundul unei fantani. In timpul mandatului Mujica a vorbit adesea despre statutul defavorizat al femeilor si a legalizat avortul. Aproape 90% din salariul de presedinte donat de Mujica este dedicat mamelor singure. Alte realizari notabile sunt legalizarea casatoriei intre homosexuali si legalizarea productiei si consumului de marijuana (Uruguay devenind prima tara din lume care a legalizat complet marijuana).

Mujica e unul din acei putini oameni care nu doar predica, ci “walks the talk” traind mai mult decat modest. Cand auzi ce spune, ca in filmul de mai sus, nu poti sa nu aprobi: asa e, are dreptate mosu’. A doua zi insa umplem iar cosul de cumparaturi, si in loc sa downshiftam ne gandim cum sa facem sa castigam mai multi bani…

Plăcinte vegane cu rubarbă

Rubarba este o plantă puțin cunoscută în România în afara Ardealului (unde este numită rabarbăr). Tulpinile lungi roșiatice, cu gust acrișor sunt folosite în Australia în special pentru gemuri și placinte. Aseară am încercat pentru prima dată să gătesc placinte vegane de rubarbă și nu mi-e deloc rușine cu ce a ieșit. Am gătit doar patru plăcințele, de gust, pentru că deocamdată am doar patru forme de “tarte”, de 8 cm diametru.

tarta vegana cu rubarba

Ingrediente pentru patru plăcinte:

  • două foi de aluat fraged vegan
  • o legătură de rubarbă
  • un măr dulce (gen Jonathan)
  • îndulcitor stevia (sau zahăr) si scorțișoară după gust
  • un pumn de fistic decojit (opțional)

Aluatul fraged vegan se poate prepara și acasă, din făina, margarină, bicarbonat și apă, însă e mult mai comod să îl cumperi sub formă de foietaj congelat. Aici se cheamă shortcrust pastry și este făcut cu margarină și uleiuri vegetale în loc de unt. Pentru patru plăcințele ne trebuie două foi de aluat pe care le punem la dezghețat acoperite cu un prosop ud (ca să nu se usuce).

Între timp tăiem tulpinile de rubarba în bucăți de cca 2 cm și decojim și dăm prin răzătoare mărul. Eu am adăugat măr în umplutura de rubarbă pentru a îndulci natural compoziția, rubarba fiind mai degrabă acră decât dulce, dar se poate renunța la măr compensând cu mai mult îndulcitor. Punem rubarba și mărul într-un vas de teflon pe foc mediu, și amestecăm din când în când. Rubarba va incepe să se “dizolve” în compoziție, care va prinde o culoare roz destul de apetisantă. Adăugăm stevia (sau zahărul) și scorțisoara și amestecăm până când se evaporă destulă apă și compoziția prinde consistență.

Când foile de aluat s-au dezghețat, folosim una din foi pentru a coace “carcasele” plăcintelor. Ungem formele cu ulei și le tapetăm cu aluat. Pe fundul formelor eu pun niște pietricele (cooking beads), care împiedică aluatul să se umfle când începe să se coacă. Punem formele în cuptorul preîncălzit la 190 de grade, pentru 15 minute. Când sunt gata “carcasele”, scoatem formele din cuptor, umplem cu compoziția de rubarbă și din a doua foaie de aluat tăiată franjuri creăm “zăbrele”, presând capetele franjurilor bine ca să se lipeasca de carcasă. Decorăm cu fistic și băgăm la cuptor pentru jumătate de ora, la 180 de grade. Când sunt gata, scoatem plăcintele din forme și le presărăm cu zahăr pudra. Aroma delicată a fisticului copt se potrivește de minune cu rubarba.

Plăcintele de rubarbă, ca toate plăcintele de altfel, sunt cel mai bune servite calde.

Poftă buna 🙂